Profesorul s-a născut în 1912 la Iaşi şi a absolvit Facultatea de Medicină la Bucureşti în 1946, anul în care a emigrat în America, împreună cu soţia sa, Irina Malaxa (fiica celebrului industriaş), pentru a studia la Institutul de Cercetare Medicală Rockefeller din New York.

La scurt timp de la plecarea din ţară, în 1953, a descoperit ribozomii, constituenţi celulari denumiţi o perioadă „granulele lui Palade“.

Contribuţia ştiinţifică i-a fost recunoscută în 1974, când a luat Nobelul pentru fiziologie şi medicină, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve. Palade a fost membru în National Academy of Science încă din 1961, a predat la Yale, apoi la Universitatea din San Diego, până la sfârşitul vieţii. În 1986, Ronald Reagan i-a decernat Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.

Într-un interviu acordat revistei „Ad Astra“, în 2002, Palade mărturisea că nu s-a întors în ţară pentru că ar fi sfârşit în închisoare. „Nu am privit exilul ca pe o rană. L-am privit ca pe o provocare, să arăţi de ce eşti capabil“.

Despre soţii Ceauşescu, care au înfiinţat în numele lui Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, spunea că „erau în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică a relaţiei cu mine“. Cercetătorul a avut doi fii, cu prima soţie: Georgia şi Philip Palade, filolog şi, respectiv, neurofiziolog la Glaveston, Texas. Anul trecut, Radu Iftimovici a detaliat biografia omului de ştiinţă în volumul „George Emil Palade: Spovedania unui învingă tor“.

Herta Müller, în cursă alături de Umberto Eco