Prefectura Sibiu a anunţat vineri seara că medicii de la Spitalul Municipal din Mediaş au făcut tot posibilul să-l salveze pe bărbatul infectat cu virusul SARS-CoV-2 care a decedat aşteptând să se elibereze un loc la ATI în alt spital.
"În data de 21 octombrie a.c un bărbat în vârstă de 65 ani, cunoscut cu multiple comorbidităţi, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Mediaş, în stare gravă. Acesta prezenta simptome asemănătoare cu simptomatologia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, astfel că i s-au recoltat probe în vederea testării RT-PCR COVID-19. Acesta a fost internat, starea lui agravându-se treptat. După primirea rezultatului pozitiv s-a luat legătura cu CNCCI în vederea solicitării unui loc pe secţia ATI. Spitalul din Mediaş având secţia de ATI destinată pacienţilor COVID în amenajare. Între timp, ţinând cont că starea acestuia a prezentat o agravare progresivă s-a solicitat intervenţia medicilor de pe secţia ATI Mediaş, în urma căreia a fost ventilat mecanic şi monitorizat în permanenţă de medicul pneumolog, medicul ATI şi medicul de gardă. În cursul zilei de astăzi, din nefericire, a decedat", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
Potrivit sursei citate, Spitalul Municipal Mediaş "nu este complet pregătit pentru pacienţii confirmaţi pozitivi cu SARS-CoV-2".
"Chiar dacă Spitalul Municipal Mediaş nu este complet pregătit pentru pacienţii confirmaţi pozitivi cu SARS-CoV-2, acesta a beneficiat de tot suportul medical necesar, iar corpul medical a făcut toate eforturile pentru ca viaţa acestuia să fie salvată", se precizează în comunicatul Prefecturii Sibiu
Vă reamintim că un pacient cu COVID-19 internat în Spitalul Municipal din Mediaş, care nu are paturi de ATI pentru bolnavii cu noul coronavirus, a decedat vineri, în timp ce aştepta să fie transferat într-o secţie de Terapie Intensivă dintr-un alt spital, a declarat pentru Agerpres directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, medicul Gabriel Budescu.
„A murit. S-a cerut să fie dus undeva la un ATI, nu a avut loc nicăieri, pentru că nu sunt locuri. Cei de la Turda, spre exemplu, cer şi ei paturi peste tot. Omul a fost pus pe oxigen, numai că a avut multe comorbidităţi (...), trebuia intubat”, a explicat Budescu.
Potrivit sursei citate, Spitalul Municipal din Mediaş are secţie ATI unde există şase paturi, dar acestea sunt pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus şi nu sunt pregătite suficient pentru bolnavii cu COVID-19.
Directorul DSP Sibiu a anunţat că Spitalul Municipal din Mediaş face pregătiri pentru ca de luni să aloce trei paturi ATI pentru pacienţii COVID-19.
Întrebat ce şanse de supravieţuire avea acest pacient COVID-19 care nu a mai apucat să fie intubat într-un ATI, Gabriel Budescu a spus că şansele erau destul de mici.
„85% din pacienţii care sunt la ATI intubaţi se duc. Cam asta este şansa, care este foarte mică”, a afirmat el.
Potrivit directorului DSP Sibiu, vineri a decedat un pacient cu COVID-19 în Secţia ATI de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde sunt în total 12 paturi pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus şi toate sunt ocupate în acest moment. Rata de vindecare de COVID-19 la ATI în Sibiu este, în medie, de doi pacienţi, în timp ce zece mor.
„La 12 paturi, dacă doi (pacienţi - n.r.) se ridică şi părăsesc ATI-ul pe picioare şi aceştia sunt cei care sunt pacienţi mai tineri, care sunt vânjoşi şi care pot să treacă peste, dar este foarte greu”, a subliniat Gabriel Budescu.
Pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi au nevoie urgentă să fie intubaţi, neavând loc liber la Secţia ATI, aşteaptă să fie transferaţi la alte spitale din ţară, potrivit prefectului Mircea Creţu şi directorului spitalului, Liliana Coldea.
Situaţia epidemiologică în judeţul Sibiu s-a înrăutăţit vineri, când au fost raportate şi patru cazuri de copii bolnavi de COVID-19, în Secţia ATI de la Spitalul de Pediatrie, toţi având comorbidităţi şi unul fiind intubat.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis vineri că şi în municipiul Sibiu devine obligatorie purtarea măştii şi unităţile de învăţământ vor desfăşura cursurile doar online, începând de sâmbătă, timp de 14 zile, după ce s-a înregistrat o rată de infectare cu noul coronavirus de 3,24 la mia de locuitori, informează Prefectura.