Evenimentul Zilei > Social > A murit Florin Condurățeanu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români
A murit Florin Condurățeanu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români

A murit Florin Condurățeanu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români

A murit Florin Condurățeanu, luni seară, în urma unui stop cardiac. Cunoscutul jurnalist făcuse carieră în mai multe domenii ale presei.

A încetat din viață, luni seară, Florin Condurățeanu (71 de ani), jurnalist cu vechi state în domeniu. Cel alintat de prieteni și apropiați „Țuțu” a fost răpus de un stop cardiac.

În luna mai a cestui an, Florin Condurățeanu a acordat un ultim interviu. El a discutat pe îndelete despre cariera sa, cu jurnalistul Mirel Curea, în cadrul emisiunii „Dosare de presă”, difuzată pe evz.ro.

Florin Condurățeanu a suferit un stop cardiac și nu a mai putut fi salvat

Vestea dispariției lui Florin Condurățeanu a fost dată de Mihai Gâdea, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” de la Antena 3.

„Colegul şi prietenul nostru, unul dintre cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurăţeanu, a încetat din viaţă. De-a lungul timpului, prin natura meseriei mele, am cunoscut şi lucrat cu foarte mulţi oameni.

Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Codurăţeanu. În urmă cu puţin timp am aflat că scumpul nostru coleg şi prieten a intrat în şoc cardio-respirator şi cu toţii am sperat ca Florin Condurăţeanu, aşa cum a învins întotdeauna, în profesie, în viaţă, să învingă şi în această seară. Dar bătălia aceasta iată, nu a câştigat-o”, a spus Mihai Gâdea.

Unul dintre specialiștii din presa românească în domeniul medical

În ultimii ani, Florin Condurățeanu se dedicase domeniului medical. A realizat sute de emisiuni la mai multe posturi de televiziune pe teme de sănătate. În prima parte a carierei a fost și jurnalist sportiv.

A activat în presa scrisă, la Flacăra, Curierul Național, Jurnalul Național. A lucrat în televiziune, la OTV, Tele7ABC, Antena 2, Etno, Antena 1, Antena Stars, România TV. A scris mii de articole de ziar și a realizat mii de talk show-uri TV. A intervievat în peste 40 de ani de carieră majoritatea personalităților românești.

Era cunoscut și pentru ochelarii de vedere colorați, pentru puternicul timbru vocal, precum și după salutul său „Vă pup pe suflete”.