A lovit un medic chiar în spital. Huliganul a fost încătușat de polițiști

A lovit un medic chiar în spital. Huliganul a fost încătușat de polițiștiCătușe Sursa Foto: Arhiva EVZ

Polițiștii au încătușat sâmbătă un bărbat, în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucureşti, în strigătele de ajutor ale altor persoane, după ce ar fi lovit un doctor la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Persoana încătuşată în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucureşti a mers, în această după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgenţe împreună cu mai multe rude, cel mai probabil pentru o problemă de sănătate pe care o avea un copil.

Nemulţumit că a fost lăsat să aştepte şi că nu este tratat mai repede medici, bărbatul a început să facă scandal şi chiar ar fi lovit cu palma un doctor de la Urgenţe.

Astfel, medicii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au intervenit patru echipaje de Poliţie.

Sosiți la locul faptei, poliţiştii l-au urmărit pe bărbat până în curtea spitalului, acolo unde l-au imobilizat cu forţa şi l-au încătuşat.

„Astăzi, 22 mai 2021, Secția 1 Poliție a fost sesizată, direct, de către un cadru medical, cu privire la faptul că la camera de gardă a spitalului, un părinte are un comportament agresiv și profesează injurii.

Bărbatul agresiv a fost imobilizat și încătușat de polițiști

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 1, care au observat în curte, un grup numeros de persoane, în care se afla și bărbatul indicat în apel. I s-a solicitat să se legitimeze, dar acesta nu s-a conformat, continuând să manifeste un comportament agresiv. A fost imobilizat, dar nu a fost necesară conducerea la sediul subunității.

A fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, cu amendă în cuantum de 4000 de lei pentru refuzul de a se legitima și provocare de scandal.

De asemenea, o altă persoană care a încercat să îi împiedice pe polițiști să își exercite atribuțiile, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată s-a luat măsură sancționării agentului de pază, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu", se arată într-o informare a Poliţiei informează Antena3.

Ne puteți urmări și pe Google News