A înviat Fidel Castro! El Lider Maximo l-a felicitat pe “scumpul” Tsipras pentru victoria "strălucitoare"
- Dodo Romniceanu
- 7 iulie 2015, 08:00
Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro l-a felicitat pe Alexis Tsipras pentru "victoria politică strălucitoare" la referendumul de duminică din Grecia, a anunţat luni Cabinetul premierului grec.
Fidel Castro, în vârstă de 88 de ani, a anunţat, într-o scrisoare transmisă presei, că "a urmărit îndeaproape această victorie" pe postul de televiziune venezuelean Tele Sur, relatează mediafax.ro. El a subliniat că Grecia este o ţară "familiară" Cubei, îndeosebi datorită "artei şi ştiinţei politice". "Ţara voastră, scrie el, suscită admiraţia popoarelor latino-americane şi din Caraibi" în manieră de "a-şi apăra identitatea şi cultura faţă de agresiunile din exterior".
La final, el i-a urat "scumpului coleg Alexis Tsipras" să aibă parte de "cel mai mare succes".
Mai mulţi lideri sud-americani au salutat luni victoria lui Alexis Tsipras la referendumul de duminică, între care preşedintele cubanez Raul Castro, şefa statului argentinian Cristina Kirchner şi omologul lor bolivian Evo Morales.
Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.