Primăria Capitalei nu a făcut niciun tratament de combatere a țânțarilor şi căpuşelor, deşi suntem la mijlocul lunii mai. Dezinsecţia ar fi trebuit să înceapă la sfârşitul lui martie. Nicuşor Dan, însă, refuză să plătească firma care se ocupă cu tratamentele anti-ţânţari şi căpuse şi nici nu caută altă firmă care să se ocupe de dezinsecţie. Lupta politică și ambițiile, personale sau de partid, blochează multe din acțiunile atât de necesare.

În joc e o miză de peste 38 de milioane de lei, bani pe care primarul general nu vrea să-i dea firmei de dezinsecţie cu care Municiaplitatea are contract. Între timp, este invazie de ţânţari şi căpuşe în capitală. Părinții îngrijorați au stat cu orele la spitale, în weekend.

Nu s-au alocat banii necesari

Alocarea de buget pentru astfel de acțiuni este așteptată de locuitorii Capitalei, mai ales că se apropie perioada apariției țânțarilor. În anii anteriori, planul de dezinsecție era votat și aprobat în luna februarie ca din martie sau aprilie să se poată interveni în teren.

Ştefan Stofor, reprezentantul Consiliului General din partea USR-PLUS în Adunarea Generală a Acţionarilor a companiei spune că serviciul poate fi prestat fără probleme dacă Primăria Capitalei dă banii necesari.

„Compania este în continuare în insolvenţă. Conducerea companiei a făcut solicitări către Primărie să deblocheze banii ca să putem presta serviciile, dar decizia este la domnul primar. Noi asta vrem, asta se doreşte, să prestăm acest serviciu, suntem în întârziere, trebuia să începem mai devreme. O parte dintre angajaţi şi-au dat demisia, o parte sunt în somaj tehnic, o parte mai lucrează, cel puţin pe hârtie, că practic nu fac nimic. Avem cu ce să prestăm serviciul, şi resursa umană şi flota necesară. Bine, mai trebuie plătite RCA-urile, mai avem rămase insecticide, dar trebuie făcute stocuri noi, dar dacă banii se deblochează, treaba trebuie să meargă.” declara cu câteva zile în urmă Ştefan Stofor.

Programului Unitar de Acţiune 2021, neaprobat încă de Consiliul General, prevede 7 treceri în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat şi 3 treceri în spaţiile închise din clădirile publice.

Însă acum, bucureștenii trebuie să învețe cum să se ferească de căpușe, în loc să fie protejați de primărie.