Înscrierea copiilor pentru clasa pregătitoare a început pe data de trei mai. Inspectoratele Școlare se plâng că este o bătălie pentru școlile centrale din marile orașe, în detrimentul celor de cartier sau din mediul rural.
Prima zi de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare a adus și primele cozi la școlile centrale din marile orașe. Părinții au venit de la primele ore ale dimineții, cu speranța că vor putea depune cererea de înscriere în clasa pregătitoarea.
Oficialii Ministerului Educației atrag atenția, că toții copiii vor fi înscriși la școală în funcție de criteriile clare stabilite prin regulament, principalul fiind adresa de domiciliu.
Din acest motiv, în ultima vreme a fost înregistrat un întreg fenomen, în care românii și-a schimbat domiciliul secundar, prin celebrele vize de flotant, în funcție de zona unde se află școala dorită.
”Este un fenomen pe care noi, ca instituție, nu îl putem combate și care aduce perturbări activității didactice pentru că există școli suprasolicitate care nu mai au spații”, a spus Cornel Sandu, Inspector General Județean Alba.
Cererile pot fi completate și online
Autoritățile din cadrul Ministerului Educației atag atenția că cererile de înscriere pot fi completate și online de către părinți.
De asemenea, este foarte important de știut că toți copiii care vor împlini șase ani, până la data de 31 august 2023, vor fi înscriși automat la școală.
Înscrierile în clasa pregătitoare se vor încheia pe data 18 mai, după care școlile vor anunța numărul de locuri care au rămas vacante, care vor fi redistribuite în etapa a doua, potrivit Antena3.
Ce acte trebuie pentru înscrierea la școală
* Dosar plic de carton
* Certificatul de naștere al copilului (copie şi original)
* Copie de pe actul de identitate al părinţilor
* Actul de identitate original al părintelui care înscrie copilul
* Certificat de căsătorie sau unde este cazul hotărâre de încredinţare a copilului – (copie și original)
* În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 inclusiv, alături de documentele menționate mai sus părintele depune și recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, eliberată de unitatea de învățământ preșcolar pentru copiii care au frecventat grădinița sau documentului prin care CJRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării dezvoltării psihosomatice pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate
* În cazul în care se solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă documentele menționate mai sus părinții depun și documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.
* În cazul în care se solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, părintele va menționa, prin bifarea acestei opțiuni în cererea-tip de înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala de circumscripție, în situația în care acesta nu va fi admis la școala solicitată, din lipsă de locuri libere.