Adrian Năstase a știut din dimineața când a coborât maiestuos din dubă, apretat, cu cravata la gât și mapa roșie sub braț, că pe seară va fi liber ca pasărea cerului. A știut și-n sala de judecată când a ironizat DNA-ul care susținea că datorită faptului că ”marele” bărbat de stat nu-și recunoaște vinovăția și-n consecință, nu merită eliberat, când a ironizat chiar și completul de judecată, fără teama de consecințe. Adrian Năstase știa sigur că sforile au fost trase. PSD-ul n-a mai permis ca el să mai petreacă o singură noapte în celula de lux în care-a fost cazat. Lăsați bancurile cu aplecatul după săpun, pe Năstase nu l-a atins nimeni nici măcar cu un pai în inchisoare, dacă n-a vrut el asta. El a avut un regim preferențial, a fost tratat cu slugărnicie, a avut acces la net și la vizite când au vrut nenumăratele sale ouă, iar dovada a furnizat-o chiar el la ieșirea din Jilava, după ce-a predat trollerul fiului său mai mare și s-a instalat ca un zeu în mijlocul muritorilor pentru a le împărtăși câte ceva din puțul gândirii sale de fost deținut politic, proaspăt eliberat din Doftana sa personală în care ”regimul” Băsescu l-a azvârlit fără pic de recunoștință pentru faptul că a fost unul dintre inițiatorii de frunte al jafului național.
Adrian Năstase și-a îmbrățișat și bătut pe spate fiul cel mare, l-a pupat pe fiul cel mic ce părea rățușca cea urătă. În timp ce Andrei stătea umăr la umăr cu ilustrul său tată, Mihnea stătea stingher puțin mai la distanță, fixându-și părintele cu o privire tâmpă. N-a fost greu să-mi dau seama care dintre cei doi e fiul favorit, aflat în grațiile tatălui. Imediat, Codrin Ștefănescu s-a proțăpit slugarnic în spatele celui ce tocmai alinia jurnaliștii și dădea indicații cameramanilor despre poziția din care dorea să fie filmat. Jurnaliștii docili, și-au intins microfoanele și-au așteptat cu sufletul la gură ca Năstase să reverse asupra lor cuvinte… Și el le-a revărsat. Ironii și insinuări însoțite de ușoare zîmbete dintr-un colț al gurii și priviri negre, tăioase, de om rău. Planuri de viitor dacă aveți, domnule Năstase… Da, contracte de consultanță, contracte cu televiziunile dumneavoastră, filme, cărți, multinaționale, guverne străine. Toate astea, evident, pe bani. Mulți bani.
Vocea melodioasă a eliberatului condiționat a sugerat unora emoție. Privindu-i fața și mai ales ochii cu atenție, înțelegeai că emoția îi este la fel de străină ca un colț de pâine uscat pe care ar fi fost nevoit să-l mănânce. În altă viață, desigur… Pentru că în viața asta, fostul deținut Năstase are parte doar de ceea ce e mai bun, și asta pentru că poporul la care se uită cu dispreț prin intermediul televiziunilor, l-a hrănit și continuă să-l hrănească, răbdând el însuși de foame.
A paralizat asistența cu privirea aceea rea și a cerut legea amnistiei, sugerând clar că vrea în politică, vrea să voteze și să fie votat. A băgat-o pe aia cu filmul ca pe o amenințare la Ponta și la filmul ce urmează a fi turnat despre moartea procurorului Panait, transmițând cât se poate de clar că ar putea să-și joace propriul său rol, așa cum dorește el. S-a victimizat ironic spunând că ”dacă țara nu mai are nevoie de el, ilustrul, uite că alte țări mai cu ștaif l-ar vrea și că ar fi primit o propunere în sensul ăsta. N-a protestat nimeni deși un suflu, ca o boare rece s-a simțit. Ceva de genul ”vai, se poate domnule profesor, domnule prim ministru, domnule Buric al Universului, am fi onorați să ne călăriți în continuare…”
A urcat apoi în jeep fără să-și privească fiul cel mic care a urcat într-o altă mașină. Andrei și-a însoțit tatăl și au pornit, cu antemergători și cu un convoi de jurnaliști, slugi și oameni de casă spre reședința de la Cornu. Impresia mea a fost că ieri din pușcărie, n-a ieșit un tip care ar fi suferit izolarea de societate, n-a ieșit un fost deținut, ci o persoană privilegiată care a fost nevoită să mimeze detenția, să se ascundă de ochii lumii, lăsând impresia că ar ispăși o pedeapsă nedreaptă. Adrian Năstase a ieșit ca de la Ritz, fără vreo urmă de de entuziasm cum ar fi fost normal să se manifeste un om care a stat departe de familie și societate câteva luni. N-a arătat deloc ca un părinte care nu și-a văzut copiii decât la vorbitor și după cum mai spus, chiar cred că a dormit nopțile acasă, în luxul din Zambaccian.
Ieri, din pușcărie n-a ieșit un deținut de drept comun, a ieșit o persoană care a sugerat clar că este puternică și care nu e deloc străină, dezinformată în ceea ce privește viața publică și politică, care își vrea răzbunată perioada în care a fost nevoită să mimeze detenția. Un om răzbunător, viclean și lacom care a dat cât se poate de limpede de înțeles că e pregătit să intre în jocuri politice și să redevină sforarul PSD. Adrian Năstase e și el, ca mulți alți urmași ai politrucilor, un om lipsit de conștiință, de scrupule și de emoție. Pe oameni ca ei s-a clădit mizeria ce ne copleșește acum. Din cauza oamenilor ca el, moralul și principiile colective s-au distorsionat și răul a devenit acceptabil, ba chiar preferabil binelui.
Adrian Năstase este reprezentantul unei generații formate pe căpușarea banului public și pe represiunea oricărei rezistențe. El n-a ieșit spășit, cu fruntea plecată din Jilava, ci ca un învingător. N-a ieșit ca un pușcăriaș oarecare, ci ca un erou. Iar presa a făcut tot ce-a putut ca imaginea sa să fie cea pe care și-o dorise, pe care o impusese. Încă un pas spre degradare, încă un pas pentru pierderea libertății făcut conștient sau dintr-o slugărnicie și servilism tipic românesc, de presă. Să nu ne plângem mai încolo și să nu ne întrebăm ce-am făcut de-am meritat să fim ținuți legați în lanț, cu botnița la gură. Răspunsul e simplu: am tolerat și încurajat ca lanțurile și botnițele să ne fie puse, Probabil că nu putem trăi fără ele.
Recomandările noastre
