A fost dezvăluită distribuția din serialul „Clanul”. Cine sunt actorii care vor duce lupta dintre mafie şi poliție
- Antonia Hendrik
- 6 iulie 2022, 17:11
Din această toamnă Pro TV va lansa noul serialul „Clanul”. În nouă producție românească de televiziune vor juca actori faimoși, alături de cei din tânăra generație. George Mihăiță îl interpretează pe Bebe Măcelaru', un personaj familist și în același timp liderul unei organizații mafiote. Clanul este bazat pe un format turcesc numit „Icerde”, producţia arată lupta dintre mafie şi poliţie.
Din distribuția proiectului fac parte nume mari, dar şi tineri actori din noua generație. Serialul „Clanul” prezintă o poveste captivantă, în care băieții buni se luptă cu cei răi, spune regizorul serialului.
Anghel Damian, scenarist și regizor: „Avem parte de două lumi savuroase aș spune eu, care sunt foarte puțin cunoscute publicului larg, grupările de crimă organziată, lumea mafiei, și lumea poliției, știm despre aceste lumi, auzim despre ele, dar nu cunoaștem interiorul lor.
Sunt personaje cărnoase, care presupun compoziție actoricească, avem de la Bebe Măcelaru', doar numele și deja te duci într-o zonă, înțelegi că e vorba de un capo di tutti capi, e un șef al mafiei, care are bineînțeles toată compelxitatea unui șef de mafie, dar e și un om de familie, un om care își întreține un clan și are mulți aliați și dușmani”.
George Mihăiţă are rol principal în serial
În centrul acțiunii se află Bebe Măcelaru', șeful clanului, interpretat de marele actor George Mihăiță.
George Mihăiță: „În primul rand, aici unde suntem e casa personajului meu, personajul se numește Bebe Macelaru', care înainte de 89 a fost măcelar și acum e seful clanului, el dirijează tot ce poate, e în relație cu mulți alții și din tara are o mana de oameni în jurul lui, foarte multe le realizează, rele, prin intermediul celor din jur, al lcotenentilor, bineînțeles că relele nu vin întâmplător, atunci când sunt păcăliți cei din clanul meu, sunt înșelați, omorâți, clanul se răzbună”.
Sursa foto: Pro TV
În alte roluri principale vor juca Denis Hanganu și Marian Olteanu. Cei doi joacă rolul unor frați care ajung, la maturitate, de o parte și de alta a legii.
Denis Hanganu va interpreta un rol de „băiat rău”
Tudor este„ un ofițer intrat în dizgrație, care alege să meargă în zona cea rea, vom vedea de ce, va fi o mână forte în gruparea de crimă organizată a lui Bebe Măcelaru”, spune regizorul.
Denis Hanganu: „E un personaj cum nu am mai avut până acum, și mă bucură să îl interpretez, pentru că e drept, am fost încadrat până acum într-o tiplogie de asta de erou, Făt-frumos, pentru doamne, își cere iertare, iubește. Sunt extrem de bucuros că în cadrul acestui proiect am avut șansă asta de a schimba cumva macazul și paradigma asta și de a umple cummva tipoliga asta cu un astfel de rol”.
Marian Olteanu: „Multă acțiune, suspans, mult mister. E ft plăcuta atmofsfera, mă simt că în facultate că majoritatea am fost colegi, e exact că în facultate și acum am și bucuria și onoarea de a juca cu artiști consacrați mari, cum e Carmen Tănase, domnul Mihăiță, și un actor pe care-l admir foarte tare, Șerban Pavlu”.
Serialul „Clanul” va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO începând din această toamnă, potrivit tvmania.ro.