Procurorii din Argentina au spulberat toată zvonistica legată de moartea starului argentinan, Diego Armando Maradona.
Potrivit unui raport preliminar dat publicității de procurorul San Isidro, care a primit dosarul morții suspecte a lui Maradona, decesul acestuia nu a fost cauzat de factori externi, medicamente, droguri sau alcool.
Procurorul San Isidro a spus că moartea lui Maradona, s-a produs în somn, și a fost efectul unei insuficiențe cardiace cronice, de care fostul fotbalist suferea de mai multă vreme. De fapt, rezultatele autopsiei au indicat că Maradona nu a murit în urma consumului excesiv de droguri sau de alcool, așa cum s-a vehiculat în presa din Argentina.
În corpul lui Maradona, medicii legiști au descoperit urmele unor medicamente psihotrope, pe care starul le lua pentru a-și trata depresia și anxietatea. Mai mult, procurorul Isidro a mai spus că Maradona avea grave probleme cu ficatul, organul acestuia fiind unul ”deteriorat”.
Maradona a murit pe data de 25 noiembrie 2020, el fiind găsit la locuința personală de un infiermier care avea grijă ca fostul fotbalist, după operație pe creier pe care a suferit-o în data de 3 noiembrie, pentru a-i fi îndepărtat un hematom subdural care a fost descoperit la un control de rutină.
„Maradona s-a sinucis”
Declarația procurorului San Isidro vine la câteva zile, după ce medicul personal al lui Maradona a afirmat în timpul unei emisiuni de televiziuni că acesta s-ar fi sinucis. Declarația făcută de Alfredo Cahe, medicul personal al lui Maradona, a șocat întreaga planetă.
„Ultima oară l-am văzut în viață la clinica Olivos, unde fusese operat. Era sedat și dormea. Nu am putut să vorbesc cu el sau cu psihologul sau cu psihiatrul. Pur și simplu, mi-au închis ușa în față. Când m-am dus să-l văd a doua oară, se sinucisese. Cred că s-a sinucis pentru că se săturase de tot ce îl înconjura. Tot ce s-a întâmplat a dus la sinucidere. Una dintre asistentele care au stat cu el până la sfârșit mi-a spus: ‘Nu mai voia să trăiască. Era obosit’”, a comentat medicul care nu a oferit nicio probă care să întărească afirmațiile sale.
După data de 25 noiembrie 2020, procurorii argentinieni au declarat că nu există motive să deschidă o anchetă penală pentru moartea lui Maradona, și că așteaptă rezultatele probelor toxicologice recoltate cu ocazia efectuării autopsiei, de către medicii legiști. Toate imaginile înregistrate de camerele de luat vederi din zona unde locuia Maradona au fost ridicate de anchetatori, pentru a vedea ce anume s-a întâmplat la casa acestuia sau dacă vreo persoană suspectă a intrat în locuință dar nu a fost decoperit nimic suspect.
„Am putut stabili că un infirmier însărcinat cu îngrijirea lui a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă în jurul orei 06.30, la schimbarea de tură”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Infirmiera care a intrat în tura de dimineață, și care a fost prezentă la găsirea cadavrului, a declarat că l-a văzut pe Maradona, în jurul orei 7.30, în timp ce se mișca în pat. Anterior, ea anunţase că l-a văzut dormind la ora 11.00 şi nu a vrut să-l deranjeze, preferând să-i aştepte pe psihiatra Agustina Cosachov şi psihologul Carlos Diaz.