O asociere de firme din Turcia va construi ultimul tronson de autostradă dintre Ploiești și Bacău cu o lungime de 13,9 kilometri. Acesta face parte din Autostrda Moldovei. Desemnarea unui constructor a fost amânată cu aproape un an din cauza contestațiilor.
Tronsonul de autostradă, cu o lungime de 13,9 kilometri, va fi construit de o asociere de firme din Turcia. Tronsonul include construcția a opt poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1260 de metri. Investiția se ridică la peste un miliard de lei.
Un nou constructor
Lucrările trebui finalizate în 20 de luni, iar constructorul trebui să ofere garanție de zece ani. „După finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor în conformitate cu dispozițiile Deciziei Civile Intermediare nr. 1454/03.06.2022, Deciziei Civile nr. 1857/11.07.2022, pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti, precum și ale Deciziei CNSC din 14.04.2022, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări autostrada Ploiești-Buzău, lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzau km 49+350 – km 63+250.
Ofertantul desemnat câștigător este Asociarea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi-Makyol Insaat Rutizm Ve Ticaret A.S. cu preţul de 1.093.470.823,76 Lei fara TVA. Finanțarea este asigurată prin PNRR“, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.
Multe contestații
Licitația pentru cele trei tronsoane de autostradă între Ploiești și Buzău a avut loc în vara anului 2021. Au fost depuse nu mai puțin de 39 de oferte, iar evaluarea acestora a durat câteva luni. Pentru primele două loturi au fost semnate contractele și au început lucrările. În cazul celui de al treilea tronson au fost depuse mai multe contestații și astfel s-a pierdut aproape un an. CNAIR speră ca desemnarea unui nou contructor să nu fie contestată din nou, fapt care ar duce la noi întârzieri în ceea ce privește începerea lucrărilor.
Autostrada Moldovei A7 este un proiect aşteptat de foarte mult timp de șoferii români, deoarece îi va scăpa de calvarul de pe DN 2/ E85, unde se produc, anual, sute de accidente. Guvernul estimează ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele. Autostrada va avea în total aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina. Lucrăril sunt estimate a fi terminate în 2026.