A fost descoperită intrarea în oraşul biblic Gath, locul de origine al lui Goliat

A fost descoperită intrarea în oraşul biblic Gath, locul de origine al lui Goliat

Rămăşiţele unor porţi masive, descoperite în Israel, ar putea marca intrarea în oraşul biblic Gath, care în perioada sa de glorie era cel mai mare centru urban din regiune.

Oraşul Gath a fost ocupat până în secolul IX î.Hr. În menţiunile biblice, filistinii, duşmanii de moarte ai israeliţilor, conduceau acest oraş. În Vechiul Testament oraşul Gath este menţionat drept locul de origine al uriaşului Goliat, temutul războinic ucis de viitorul rege israelit David cu o praştie.

Noua descoperire dezvăluie un fragment din strălucirea de odinioară a acestui oraş antic al filistinilor, conform arheologului Aren Maeir, de la Universitatea Bar-Ilan din Israel, coordonatorul echipei de arheologi, scrie Live Science.

"Cunoaştem faptul că oraşul filistin Gath era foarte mare în secolul X î.Hr., poate cel mai mare oraş din regiune în acea perioadă. Aceste fortificaţii monumentale demonstrează cât de mare şi de impunător era acest oraş", a declarat Maeir pentru Live Science.

Ne puteți urmări și pe Google News

Porţile au fost descoperite pe situl Tell es-Safi (fostă localitate palestiniană abandonată din 1948). Deşi arheologii desfăşoară săpături în această zonă încă din anul 1899, abia în ultimele decenii ei au înţeles cât de mare era acest oraş din Epoca Fierului.  Majoritatea istoricilor sunt de părere că oraşul Gath a fost asediat şi apoi distrus de Hazael, regele statului arameean Aram Damasc, în 830 î.Hr.

Arheologii au săpat şanţuri în căutarea urmelor sistemului de fortificaţii al oraşului şi au descoperit partea superioară a unei porţi monumentale. Pereţii din sistemul de fortificaţii rămaşi de-o parte şi de alta a porţii sunt atât de masivi încât va fi nevoie de mai multe luni pentru a-i aduce la suprafaţă. Deocamdată doar partea superioară a structurii este vizibilă.

Arheologii au descoperit şi obiecte din fier şi un templu filistin în apropierea monumentalei porţi, precum şi fragmente ceramice specifice culturii filistine dar care prezintă şi influenţe israelite, ceea ce sugerează că aceste două culturi s-au influenţat una pe cealaltă, chiar dacă erau în stare de conflict.

Arheologul-şef a explicat şi de ce filistenii sunt prezentaţi negativ în Biblie. "Biblia este un text religios, ideologic, scris de evrei. Astfel, e normal ca filistenii să fie prezentaţi într-o manieră subiectivă. Noi (echipa de arheologi) am vrut să aflăm cum trăiau filistenii zi de zi şi să înţelegem adevărul din spatele descrierii lor din Biblie", a explicat Maeir.

El spune că autorii Bibliei au "uitat" să menţioneze anumite aspecte legate de duşmanii lor. "Spre exemplu, în Biblie nu se menţionează că filistenii provin din altă regiune, iar noi am găsit dovezi clare că ei au venit din jurul Greciei antice. Chiar şi numele filistenilor, cum ar fi Goliat, sunt diferite de cele ale evreilor. În plus, există diferenţe substanţiale între filisteni şi evrei. Spre exemplu, filistenii mâncau carne de porc şi de câine, deşi la evrei acest lucru era interzis. Deci relaţiile dintre cele două civilizaţii sunt mult mai complexe decât se arată în Biblie", precizează arheologul.

În capitolul 1 Samuel, 17 din Vechiul Testament este descrisă lupta dintre Goliat și David din timpul războiului evreilor cu filistenii.

„El se numea Goliat, era din Gat, și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de aramă, și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea niște turetci de aramă peste fluierele picioarelor, și o pavăză de aramă între umeri. Coada suliței lui era ca un sul de țesut, și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. ”

„Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea Filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră, și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe Filistean în frunte, și piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât Filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă Filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă. ”