A fost descoperit primul laborator de extragere secundară a cocainei, din România. Poliţiştii au prins în flagrant doi chimişti din Columbia

A fost descoperit primul laborator de extragere secundară a cocainei, din România. Poliţiştii au prins în flagrant doi chimişti din ColumbiaSursa foto: Arhiva EVZ

Primul laborator de extragere secundară a cocainei din România a fost identificat de poliţişti într-o zonă retasă din judeţul Bihor. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro, iar din rețea făceau parte doi români, un israelian şi doi columbieni. Cu toții au fost reţinuți.

Laboratorul extrăgea cocaină amestecată în cafea și a funcționat de la începutul lunii iunie și până în prezent. La data de 1 iulie 2022, cetățenii columbieni, însoțiți de cetățenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină.

„În fapt, s-a reținut că la, începutul lunii iunie 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat format din 3 inculpați (doi cetățeni români și un cetățean israelian), la care ulterior au aderat alți doi inculpați (cetățeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizarea operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirea/traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României.

Acest grup și-a derulat activitatea infracționala fără întrerupere din momentul constituirii lui și până la data de 10.07.2022”, se arată într-un comunicat emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Cocaina, introdusă în România de cetățeni columbieni

„Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către inculpații cetăţeni columbieni. Cei doi inculpați de cetățenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

În perioada 30.06-06.07.2022, membrii grupului infracțional organizat au efectuat demersuri în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție. De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia au identificat și închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.

În cadrul operaţiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, 4 dintre bărbaţi fiind surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea, pe cale chimică şi fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei”, se mai precizează în comunicat.

Cei cinci inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de marți, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci.

Ne puteți urmări și pe Google News