A fost declanșat codul roșu! Tensiunile din Orientul Mijlociu au alertat NATO

A fost declanșat codul roșu! Tensiunile din Orientul Mijlociu au alertat NATO

O reuniune de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic a fost convocată pentru luni, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu. Vor participa ambasadori ai principalului for de decizie al Alianţei.

Reuniunea e programată pentru ora 14:00 GMT. Aceasta va evalua situaţia din zonă după uciderea într-un raid american în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat, duminică, un purtător de cuvânt al NATO, transmite agenţia DPA.

Decizia vine după ce inclusiv secretarul american de stat Mike Pompeo a admis că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să devină ţinta unor represalii ale Iranului, ca replică la uciderea generalului Soleimani, pe aeroportul din Bagdad.

Mai mulți oficiali iranieni au promis  deja răzbunare. În replică, preşedintele Donald Trump, a spus că Statele Unite ale Americii au stabilit o listă cu 52 de obiective iraniene care ar urma să fie atacate în acest caz. În plus, Parlamentul de la Bagdad a adoptat duminică o rezoluţie prin care cere retragerea de urgență tuturor trupelor străine din Irak.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Agerpres.ro