A fost aprobat documentul final la COP 27: UE și ONU sunt dezamăgite

A fost aprobat documentul final la COP 27: UE și ONU sunt dezamăgiteSursa foto: Administratia Prezidentiala

Adunarea plenară a COP 27 de la Sharm el-Sheikh, în Egipt, a aprobat documentul final al conferinței. Documentul salvează obiectivul de a menține încălzirea globală până la 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale, rezultatul major al COP 26 de la Glasgow, anul trecut.

Uniunea Europeană și-a exprimat "dezamăgirea" față de "lipsa de ambiție" în acordul final al conferinței COP 27 privind clima în foaia de parcurs pentru reducerea emisiilor de CO2, scrie ANSA.

"Ceea ce avem în față, nu este suficient pentru a face un pas înainte pentru populația planetei. Nu aduce suficiente eforturi suplimentare din partea marilor poluatori pentru o creștere și o accelerare emisiile lor", a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în încheierea conferinței ONU pentru Climă de la Sharm el-Sheikh. Se subliniază importanța tranziției către sursele regenerabile și se speră eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili, dar documentul solicită doar reducerea producției de energie electrică pe bază de cărbune, nu eliminarea sa. Şi, cel mai important, nu spune nimic despre reducerea sau eliminarea utilizării combustibililor fosili, așa cum au cerut diferite țări.

"Trebuie să reducem drastic emisiile acum și aceasta este o problemă pe care această COP nu a abordat-o. Un fond pentru pierderi și daune este esențial, dar nu este un răspuns la criza climatică, care elimină o mică insulă de pe hartă sau transformă o întreagă țară africană într-un deșert. Lumea încă mai are nevoie de un salt uriaș în ambiția climatică. Linia roșie, pe care nu trebuie să o depășim, este cea care duce planeta noastră dincolo de limita de 1,5 grade de temperatură", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un mesaj pentru închiderea COP 27 de la Sharm el-Sheikh.

COP 27 recunoaște că, pentru a menține obiectivul de 1,5 grade, este necesară o reducere de 43% a emisiilor până în 2030, față de 2019. Totuși, cu angajamentele actuale de decarbonizare, reducerea emisiilor ar fi de doar 0,3% până în 2030, față de 2019. Pentru acestea, statele care nu au actualizat încă obiectivele lor de decarbonizare (NDC), sunt invitate să facă acest lucru până în 2023.

Despre adaptarea la încălzirea globală, documentul solicită o creștere a fondurilor și studierea posibilității de dublare a acestora (la Glasgow s-a vorbit direct despre dublarea lor). COP 27 consideră că, pentru a ajunge la emisii nete zero în 2050, este necesar să se investească până în 2030 aproximativ 4.000 de miliarde de dolari pe an în surse regenerabile și încă 4.000-6.000 de miliarde de dolari într-o economie pe bază de emisii.

Documentul notează "cu serioasă îngrijorare" că nu a fost încă instituit fondul de 100 de miliarde pe an din 2020, prevăzut de Acordul de la Paris pentru a ajuta țările cel mai puțin dezvoltate în politicile climatice. Conform previziunilor, nu se va vorbi despre el până în 2023. Fluxul de finanțare climatică către țările în curs de dezvoltare în perioada 2019-2020 a fost de 803 miliarde, 31%-32% din ceea ce este necesar pentru menținerea obiectivelor de 1,5 sau 2 grade.

Pentru prima dată, documentul prevede un fond pentru compensarea pierderilor și daunelor cauzate de schimbările climatice în țările cele mai vulnerabile. De asemenea, este prevăzut un sistem de primă avertizare pentru evenimente meteorologice extreme în toate țările lumii.

Documentul final al COP 27 de la Sharm el-Sheikh "nu este suficient" în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar noutatea fondului pentru pierderi și daune "nu este suficientă pentru o atenuare", a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, intervenind în plenul de închidere a COP 27 de la Sharm el-Sheikh. "Vă cer să recunoașteți că toți am eșuat în acțiunea de a minimiza pierderile și daunele. Ar fi trebuit să facem mult mai mult și asta înseamnă să reducem emisiile mult mai rapid", a continuat Timmermans. Vicepreședintele Comisiei UE consideră că "am încercat să-i ducem pe toți spre obiectivul de 1,5 grade, spre vârful emisiilor în 2025 și spre intenția clară de a elimina combustibilii fosili. Săptămâna aceasta am auzit că 80 de țări susțin aceste obiective. Din păcate, nu le vedem reflectate aici. Unii au pus bariere inutile în cale. Dar nu ne vom opri să luptăm, pentru a face mai mult." În cadrul negocierilor, a spus vicepreședintele Comisiei UE, "au fost multe încercări de retragere chiar și de la angajamentele de la Glasgow. Cuiva îi este frică de tranziție, de costurile schimbării. Eu înțeleg toate aceste preocupări, mulți europeni le împărtășesc. Dar eu vreau să le cer tuturor colegilor să-și găsească curajul să depășească acest lucru și eu vă întind mâna pentru a vă ajuta. Am pierdut deja mult timp. Să recuperăm impulsul pe care l-am avut la Glasgow, să apărăm ambițiile de la Glasgow. Astăzi începem să ne pregătim pentru COP 2023", a concluzionat Timmermans. (Traducerea: Oana Avram, RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News