După nouă ani în care a făcut doar film - ca scenarist, regizor și producător – regizorul Radu Jude regizează, pe scena naționalului timișorean, primul său spectacol de teatru: Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman.

Cu un Urs de argint câștigat la Berlin, și cu o nominalizare la Ursul de aur, pentru filmul Aferim, Radu Jude este unul dintre cei mai premiați regizori de film din România. Dincolo de nenumăratele premii internaționale și naționale, a fost decorat și de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, la propunerea ministrului Culturii. 

Teatrul Național din Timișoara și-a propus, prin montarea spectacolului Scene dintr-o căsnicie, încă un pas în direcția cercetării noilor forme de expresie artistică de sinteză rezultate din întâlnirea teatrului cu celelalte arte. Este un experiment realizat de regizorul de film radu Jude, împreună cu actorii timișoreni Ion Rizea, Claudia Ieremia și Alina Ilea. Scenografia spectacolului este semnată de Iuliana Vîlsan, de asemenea un artist important în artele vizuale din România. 

Premiera spectacolului este programată sâmbătă, 12 martie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, iar avanpremiera se va juca joi, pe 10 martie.

Radu Jude a acordat EVZ un interviu în care explică de ce, după aproape un deceniu de film a simțit nevoia de teatru.

EVZ: După nouă ani în care ați făcut film, 2016 aduce o schimbare majoră în carieră. Ce v-a determinat să vreți să regizați o piesă de teatru?

Radu Jude: E un gând mai vechi, iar motivația e una destul de complexă: dorința de a lucra cu convenția pe care o presupune teatrul, dorința de a pune în scenă un anume text, dorința de a vedea ce se întâmplă cu cele câteva lucruri pe care le-am înțeles făcând regie de film atunci când ele sînt confruntate cu un alt mediu, dorința de a lucra mai mult timp cu actorii (ceea ce în film nu prea se poate)…

EVZ: Cum ați ales piesa?  Ce a contat mai mult?

Radu Jude: Piesa e de fapt un scenariu pentru televiziune pe care Bergman l-a și regizat, apoi tot el l-a adaptat prima dată pentru scenă. În Jurnalul lui Radu Petrescu m-a impresionat faptul că, atunci când îi plăcea o carte a unui autor străin, simțea nevoia să o traducă. Înțeleg foarte bine impuslul ăsta, dorința de a aprofunda un text traducându-l și într-un fel asta încerc să fac și eu: să “traduc” filmul lui Bergman pentru o scenă românească. În plus, tema discutată în piesă e una care mă preocupă de mai mult timp, am și regizat un film care se cheamă “Toată lumea din familia noastră” (2012), așa că pentru mine e o continuare firească a unei preocupări vechi.

EVZ: De ce Teatrul Național din Timișoara?

Radu Jude: E foarte simplu. Iuliana Vîlsan, pe care o cunoșteam dinainte și care a acceptat să fie scenograful spectacolului,  mi-a recomandat acest teatru, cu care ea a mai colaborat în condiții foarte bune. Așa că am discutat cu directorul teatrului, doamna Ada Lupu-Hausvater, i-am prezentat proiectul și dumneaei l-a acceptat.

EVZ: Naționalul timișorean joacă, de mai  bine de un an,  toate spectacolele cu casa închisă? Ce însemană pentru dumneavoastră acest success la public?

Radu Jude: Păi mă bucur și sper să vină publicul și la Scene dintr-o căsnicie, normal. Ca regizor de film român, invidiez faptul că există în societate un interes pentru teatru mai mare decât cel pentru film. Poate că sunt mai multe cauze aici: prestigiul pe care îl are teatrul, spre deosebire de film, considerat încă de multă lume ca o formă inferioară de artă, faptul că teatrul, prin natura lui, nu poate fi piratat, faptul că nu există concurența teatrului străin etc. Uneori am senzația și că publicul merge la teatru pentru motivele greșite, de exemplu ca să vadă live cine știe ce vedetă de la televizor, dar asta e situația.

EVZ: Cum este colectivul pe care l-ați găsit aici?

Radu Jude: Minunat. Și vorbesc pe bune, nu spun asta din  politețe. Toți cei cu care am avut de-a face pînă acum s-au dovedit nu doar buni profesioniști (de la care cineva ca mine, aflat la debut, are multe de învățat), dar și oameni foarte plăcuți. E pentru mine o mare plăcere să lucrez cu ei.

EVZ: Cum ați ales actorii? Ce e diferit la castingul pentru un spectacol de teatru față de alegerea actorilor pentru un film?

Radu Jude: Am primit de la teatru o bază de date cu toți actorii, am ales din ea pe cei care mi s-au părut posibili și am lucrat o scenă-două împreună. Ce e diferit? Aș spune că în primul rând, în cazul filmului, accesul la actor e mediat printr-o cameră de filmat. Se întâmplă foarte des ca un actor să pară neinteresant la casting, dar o dată filmat să capete o prezență formidabilă pe ecran (de aici și posibilitatea de a lucra cu neprofesioniști). În plus, e nevoie ca actorul să aibă capacitatea de a susține mai multe ore de spectacol, lucru care în film nu e necesar. Recunosc că nu am fost conștient de aspectul ăsta decât după începerea repetițiilor, dar actorii pe care i-am ales sunt foarte buni și experimentați.

EVZ: De ce ați optat pentru două actrițe?

Radu Jude: Vă referiți la faptul că  Alina Ilea și Caludia Ieremia joacă același personaj, lucru care la un moment dat poate părea ușor confuz. Dar cred că în convenția teatrală o situație de tipul ăsta trece ușor, iar semnificația ei e una deschisă (în termenii lui Umberto Eco). Pentru mine, e vorba despre a chestiona ce înseamnă cu adevărat schimbarea (sau imposibilitatea schimbării), identitatea, ce înseamnă “personajul” etc., dar spectatorii pot găsi alte explicații la fel de valabile.

EVZ: Deja ne apropiem de premieră, repetițiile sunt dese și spectacolul conturat. Cum se prezintă actorii implicați?

Radu Jude: Mi se par toți foarte buni. Serioși, disciplinați, pasionați. În plus, au umor. Îi admir foarte mult pe toți trei: Alina Ilea, Claudia Ieremia și Ion Rizea. Sper să nu îi dezamăgesc.

EVZ: Vă gândiți deja la un nou proiect teatral?

Radu Jude: Am cîteva idei, există cîteva piese pe  care mi-ar plăcea să le montez și alte două-trei filme pe care aș vrea să le “traduc” pentru scenă. Dar nimic concret, pentru moment.

EVZ: Dar la unul cinematografic?

Radu Jude: Am încheiat montajul la o adaptare cinematografică după opera lui M. Blecher, Inimi cicatrizate; cînd termin spectacolul de la Timișoara voi începe, alături de Dana Bunescu, lucrul la mixajul de sunet. În plus, am scris un scenariu nou, care pune în discuție felul în care ne raportăm la trecutul fascist al României, dar încă nu am finanțare pentru el. (Foto: Adrian Pîclișan)