Iubitorii muzicii uşoare româneşti îşi aduc aminte cu siguranţă că prin anii ’60, un şlagăr făcea furori. „A căzut o frunză-n calea ta”. O melodie interpretată de Constantin Drăghici, cântăreţ foarte popular în acele vremuri. Versurile erau semnate de Ioana Crăciunescu şi prima strofă, pe care toată lumea o fredona, suna cam aşa: „A căzut o frunză-n calea ta / Rătăcind pe-a vîntului aripă, / Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă / Ai strivit-o, călcînd peste ea.” Melodia rivaliza, după părerea multora, cu celebra „Try to remembe” a lui Harry Belafonte: „Try to remember the kind of September”.

Acum, septembrie a trecut. Ne apropiem de mijlocul lui octombrie şi, aşa cum se întâmplă în fiecare an în această perioadă, cad frunze. Cad frunze purtând în legănarea lor până la pământ melancolii de-o vară, sau melancolii de o viaţă care coboară în toamnă.

Pe covorul veşted aşternut pe aleile din parcuri, călcăm ca peste aduceri aminte, iar copiii aleargă târşiindu-şi picioarele, împrăştiind frunzele şi ţipând ca un ţignal, jucându-se de-a locomotiva cu aburi.

Mai rău este de locuitorii din Delta Dunării, zona Plauru-Ceatalchioi. Care, în loc să calce, melancolic, pe o frunză, ca în cântecul lui Constantin Drăghici, ar putea călca, Doamne fereşte, pe o dronă.

        Un război cu care oamenii aceia nu au nimic în comun.

Un război care nu îi priveşte, pentru că nu au nimic de împărţit nici cu ruşii, nici cu ucrainenii. Au grijile lor, bucuriile şi necazurile lor, mai ales acum, când vine iarna. Şi iarna este grea în Deltă. Peste ele însă, a mai venit o grijă. O spaimă cu care s-au trezit pe cap, fără să ştie de ce.

Pe data de 3 septembrie, în apropiere de localitatea Plauru, aflată pe malul românesc al Dunării, s-a produs un incident, după ce cu o noapte înainte forţele ruse au atacat porturile ucrainene Reni şi Ismail. Ceva a căzut din cer. Ceva ce a aprins şi câţiva copaci. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Acel ceva a căzut într-o zonă unde nu erau case. Timp de trei zile, până pe şase septembrie, autorităţile de la noi au negat cu vehemenţă că s-ar fi întâmplat ceva pe teritoriul românesc în legătură cu războiul din Ucraina. Însuşi preşedintele Iohannis a dat asigurări că nu s-a întâmplat nimic.

Că ni s-a părut. Am avut vedenii.

Mministrul Apărării, Angel Tâlvar, şi el, la fel ca preşedintele, o ţinea, gaia-maţu’, cu vedeniile. Şi totuşi, locuitorii din Plauru nu avuseseră deloc vedenii. Autorităţile ucrainene au dovedit cu probe că bucăţi dintr-o dronă au căzut pe teritoriul nostru.

Evenimentul s-a mai repetat, o săptămână mai târziu. Tot în urma unui atac rusesc la porturile dunărene de pe malul ucrainean, şi tot la Plauru. Măsurile care s-au luat atunci de către autorităţile române, în afară de liniştirea din vorbe a oamenilor care nu voiau să-şi părăsească agoniseala de-o viaţă, a fost montarea unor aşa-zise adăposturi, un fel de tuneluri din beton, de care au sprijinit nişte saci cu nisip.

Cu siguranţă, la fel de eficiente în faţa unei drone, precum au fost izoletele în faţa covidului.

După care s-a lăsat liniştea

Că toată lumea a început să se ocupe de conflictul din Israel. Să analizeze. Să facă previziuni. Uitând că la graniţele noastre este un război în toată puterea cuvântului şi că oamenii din Delta Dunării trecuseră de trei ori pe lângă pericol, pentru că în septembrie au mai căzut bucăţi dintr-o dronă, tot în regiunea Ceatalchioi.

Dacă în primele trei dăţi, pericolul a fost mai mic, pentru că a fost vorba despre bucăţi de dronă lovite de antiaeriana ucraineană, care au căzut necontrolat pe teritoriul nostru, de astă dată, a patra oară adică, lucrurile sunt foarte grave.

În noaptea de miercuri spre joi, o dronă a căzut direct, atenţie, nu bucăţi din drone doborâte, şi nici UAV-uri de supraveghere, ci o dronă întreagă, plină cu material explozibil, a căzut la trei kilometri de localitatea Plauru, făcând un crater cu un diametru de aproximativ patru metri. De astă dată, nimeni nu a mai negat evidenţa. Au recunoscut şi Iohannis, şi MApN. Dar simpla constatare, nu este suficientă.

Rămâne problema gravă, arzătoare! Ne interesează, desigur, ce se petrece în Israel. Este un conflict grav. Dar ce facem cu locuitorii noştri din Plauru şi Ceatalchioi, mai ales că nu au semnal la telefoanele mobile şi nu pot primi nici măcar acel Roalert, care oricum nu prea le foloseşte la nimic. Ce fac acele trâmbiţate patrule de poliţie aeriană cu avioane ultraperformante? Ce fac radarele ulteraperformante?

Unde este antiaeriana ultraperformantă de la cea mai fierbinte graniţă a NATO?

Cum facem, în afară de acele adăposturi care au ajuns obiect de batjocură, să protejăm populaţia de pericolul care vine de la un război care nu este al lor şi cu care nu au nicio legătură. Dar care ar putea face victime printre ei.

Cum facem, concret, ca nu cumva vreunul dintre oamenii Deltei, să nu calce, în loc de o frunză plină cu amintiri şi semnificaţii, ca în şlagărul lui Constantin Drăghici, pe o dronă căzută fără de veste în calea lor. Să nu cumva, cunoscutul cântec, să devină: „A căzut o dronă în calea ta. / Şi-a bubuit când ai călcat pe ea”!

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.