Dennnis Rodman a fost unul dintre cei mai mari apărători din istoria NBA. Marcat de o copilărie nefericită, a trăit la maximum maturitatea.
A știut să atragă atenția și în plan sportiv, dar și în cel personal. Face parte din galeria marilor jucători de baschet din NBA și a fost componentul celei mai mari echipe din istoria acestui sport: Chicago Bulls - anii ‘90. Dennis Keith Rodman (59 de ani) și-a trăit viața ca pe o aventură într-un roller coaster.
Un om al extremelor a fost americanul născut la data de 15 mai 1961, în Trenton, New Jersey. Nu a primit nimic de-a gata, ba dimpotrivă. Tatăl său și-a părăsit familia atunci când Dennis avea 3 ani, iar copilul a rămas alături de mama sa și de cele două surori. A ajuns în Dallas, acolo unde a copilărit și a crescut cu un singur gând: să scape de sărăcia cruntă care i-a marcat primii ani ai existenței. Din câte se pare, tatăl baschetbalistului ar fi avut alți 26 sau 28 de copii, dar Dennis spunea chiar că este cel mai în vârstă dintre cei 47 de copii ai părintelui său!
De cinci ori campion în NBA!
Așa că Rodman a luat-o pe calea baschetului, sport unde avea să se remarce la fiecare apariție. A jucat pentru Detroit Pistons (1986 - 1993), San Antonios Spurs, Chicago Bulls (1995-1998), Dallas Mavericks (2000), Long Beach Jam (2003), Fuerza Regia (2004), County Crush (2004), Torpan Pojat (2005), Tijuana Dragons (2005-2006) și Vrighton Bears (2006). A avut o carieră prolifică, a câștigat două titluri NBA cu Pistons 1989 și 1990) și trei cu Bulls (1996, 1997 și 1998), a adunat zeci de milioane de dolari, dar și-a cheltuit irațional banii și a trebuit să fugă de la o echipă la alta, pentru a putea să se descurce. S-a retras la 45 de ani.
Apogeul l-a atins la Chicago Bulls, acolo unde a făcut parte dintr-o echipă legendară, alături de Michael Jordan, Scottie Pippen sau Toni Kukoci. „Taurii” erau coordonați de marele Phil Jackson. Antrenorul și-a dat seama că va avea o problemă cu Rodman. Baschetbalistul care măsura 2,01 metri trecea printr-o perioadă plină de schimbări în plan emoțional. A început să se tatueze, să-și schimbe săptămânal culoarea părului și să-și monteze piercinguri prin părți ale corpului mai mult sau mai puțin vizibile marelui public.
S-a îmbrăcat în mireasă când și-a lansat biografia
După o copilărie și o adolescență marcate de frustrări și timiditate, Dennis, tip taciturn, căzuse în extrema opusă. Devenise extrovertit, excentric și exhibiționist. Petrecea monstruos alături de femei frumoase, într-un lux orbitor și câteodată mai sărea câte un antrenament al celor de la Bulls. A șocat la un eveniment monden, în cadrul căruia își promova cartea autobiografică „Atât de rău cât am vrut să fiu”, la care a apărut îmbrăcat în mireasă, imaginile surprinse făcând înconjurul lumii. În 1993 a avut o tentativă de sinucidere, apoi și-a găsit un nou stil fizic.
Pe parchet însă, Rodman era excepțional. Altfel nu ar fi putut fi asimilat de un vestiar în care Jordan făcea legea, secondat de Pippen. Cel poreclit „viermele” avea calități defensive excepționale. „Îmi place să mă implic, îmi plac duelurile fizice, să simt că sufăr”, spunea Rodman.
A avut două relații mult mediatizate cu Madonna și Carmen Electra. Din partea cântăreței a primit 20 de milioane de dolari pentru a-i face un copil. Madonna s-a lovit însă de un refuz. Cu actrița s-a căsătorit, dar mariajul nu a durat decât 1 an, în perioada 1998-1999.
Vizită din interes la Phenian
În 1997 a avut o aventură și în lumea wrestlingului și a făcut echipă cu legendarul Hulk Hogan. Și în anii următori a continuat să mai apară în acest show care face mari audiențe mai ales în SUA.
În ultimii ani, Rodman a continuat să suscite controverse, pentru că a acceptat să meargă în Coreea de Nord. El a fost invitat de dictatorul Kim Jong-un, pasionat de baschet și un mare admirator al lui Chicago Bulls în perioada în care „taurii” făceau legea în NBA, la mijlocul anilor ‘90. Liderul de la Phenian și-ar fi dorit foarte mult să-l cunoască pe Michael Jordan. Însă, cel mai mare baschetbalist din istorie nu a vrut să-și asocieze imaginea cu Kim Jong-un. Așa că în Coreea de Nord a ajuns Dennis Rodman.
Nu din mărinimie, ci pentru a-și rotunji conturile serios avariate de viața dezordonată pe care a dus-o mulți ani. Despre partea hedonistă care l-a dominat de-a lungul timpului, „Viermele” spunea: „Am fost cu peste 2.000 de femei și să știți că cel puțin 500 dintre ele nu au fost prostituate!”