Alertă! Virusul misterios care a răpus peste 40 de militari. Patru dintre aceștia se află în stare gravă
- Mihaela Dan
- 5 iulie 2019, 07:10
Peste 40 de militari şi recruţi ai unei academii din centrul Elveţiei au fost internaţi joi în spital după ce s-au îmbolnăvit subit, patru dintre ei fiind în stare critică, a anunţat guvernul de la Berna, potrivit AFP.
Departamentul elveţian al Apărării a precizat într-un comunicat că 43 de membri şi recruţi ai academiei Jassbach din Linden, în cantonul Berna, au fost cuprinşi pe neaşteptate joi după-amiază de probleme gastrointestinale acute, diaree şi vărsături.
„În consecinţă, cei 43 de au fost trimişi, cu ambulanţa şi elicopterul, la spitale şi instituţii medicale militare”, a adăugat comunicatul.
Un purtător de cuvânt al armatei a precizat pentru agenţia de presă ATS că patru dintre aceştia se află în stare critică.
În timp ce autorităţile încearcă să stabilească cauzele acestei epidemii, cantonul Berna a impus carantina la academia Jassbach, specializată în domeniul securităţii cibernetice, a adăugat documentul, scrie Agerpres.