În orice caz, România a încurcat-o atomic, știu eu ce spun! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

În orice caz, România a încurcat-o atomic, știu eu ce spun! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Acum este perioada marilor lovituri. Evreii, iranienii şi armenii şi-au programat întotdeauna loviturile în afaceri, şi nu numai, în timpul verii. Obicei preluat de australieni, oricum la ei este totul invers, şi de anumiţi tycooni din Asia şi Indochina. La fel şi în politica americană şi britanică, când multe maşinării au fost puse la punct în cursul verii din emisfera boreală. Motivele sunt evidente, sau nu...

 

 

 

 

 

Horoscop Pe 3 iulie s-au născut Franz Kafka, Tom Cruise, Stavros Niarchos, Corneille, Aca de Barbu, Coca Andronescu, Nicu Apostolescu, Andreea Isărescu.

O zi echilibrată din punct de vedere astrologic, probabil furtunoasă. Nimic în „Kalendar” şi în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Iachint și Anatolie patriarhul Constantinopolului. Zi de muncă, până seara!

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată că profeţiile Marilor Iniţiaţi încep să prindă viaţă. Primăvara şi toamna au dispărut, avem doar două anotimpuri, unul umed, ploios sau cu zăpadă şi altul secetos.

 

Aşa stând lucrurile putem considera că am ieşit din muson şi am intrat în secetă şi că lumea începe să plece în concedii şi călătorii.  Anumite firme mari chiar închid câte o lună activitatea, altele pâlpâie discret.

 

Acum este perioada marilor lovituri. Evreii, iranienii şi armenii şi-au programat întotdeauna loviturile în afaceri, şi nu numai,  în timpul verii. Obicei preluat de australieni, oricum la ei este totul invers, şi de anumiţi tycooni din Asia şi Indochina. La fel şi în politica americană şi britanică, când multe maşinării au fost puse la punct în cursul verii din emisfera boreală.  Motivele sunt evidente, sau nu... 

 

Omul este în general o fiinţă care depinde mult de influenţa mediului în care anotimpurile şi fenomenele meteorologice joacă un rol important.  Vara este mai prietenoasă şi oferă o protecţie sporită. Spiritul alert de conservare al omului este asigurat că mediul nu este foarte ostil, cum de exemplu ar fi în timpul gerului sau al averselor de ploaie. Aceste sentiment de siguranţă se extinde şi asupra afacerilor.

 

Majoritatea oamenilor crede că în timpul verii nu se poate întâmpla nimic serios în afaceri şi politică.  Nimic mai periculos, sau fals!  La un moment dat, în Cipru, un individ pe nume Ray, un fel de Casanova local, îmi povestea cum o firmă mărişoară din Anglia şi-a înghiţit  principalul concurent, printr-o activitate febrilă, la propriu şi figurat, tocmai în timpul verii. 

 

Şi exemplele pot continua. În timpul verii creşte presiunea socială asupra guvernelor, presiune care de obicei se dezlănţuie începând cu septembrie. Vara este cea mai bună perioadă să se înceapă sau să se deruleze afaceri sau activităţi care pot scăpa total sau parţial de monitorizarea presei scrise, sau electronice. 

 

Şi la noi, mass-media a fost intoxicată cu prejudecata că vara sunt căutate numai subiecte... estivale şi că subiectele serioase cu scandaluri grele trebuie lăsate pentru la toamnă, „când se întorc oameni din concediu”. 

 

Vara mai pleacă seniorii, proprietarii de firme mari, preşedinţii sau directorii de pe la ministere şi regii. În balamucul care îl lasă în urmă este prilejul cel mai bun pentru un puiuţ de afacere sau de racolare a unor oameni cu dosare şi fişiere cu tot. 

 

Tot într-o vară am asistat în Iran la cea mai formidabilă lovitură de imagine. Două bănci „Melli” şi „Melat” se înfruntau cu energie pentru un loc 6-7 între băncile mari din Teheran. Publicitate, panouri, concursuri, - tot tacâmul!  Până cînd, într-o vară, patronul şi preşedintele băncii „Melli” a interzis plecarea vreunui funcţionar în concediu spunându-le că le ajunge cele peste cincizeci de sărbători religioase anuale.

 

Apoi a făcut o publicitate bazată pe două idei: prima că nu oferă nimic mai mult decât concurentul, dar clienţii pot observa singuri diferenţa, şi a doua, că banca „Melli” respectă sărbătorile religioase. 

 

Sigur că la banca „Melli” cozile, în acea vară, la ghişee, erau aproape inexistente pentru că lucra întreg personalul, ceea ce nu se putea spune de banca „Melat”. Normal că o parte din clienţi au migrat la „Melli”. În toamnă când cei de la „Melat” au vrut să recupereze, nu au mai avut ce. Regulile de piaţă fuseseră schimbate şi „Melat” nu mai era în prima duzină a băncilor importante!

 

Dar, am primit și curierul de la Bruxelles :

 

Digital Europe face apel la Uniunea Europeană să ia măsuri în materie de drepturi de autor, constatând că, în continuare, actualul sistem afectează buna funcționare a pieței interne, fiind ineficace, netransparent și perturbator pentru era digitală. Bazat pe vechiul sistem analogic, prost adaptat la modelele comerciale inovante și la aparatura multifuncțională modernă, sistemul nu mai reflectă modul în care este protejat conținutul prin drepturile de autor, nici modurile în care este distribuit, utilizat și recompensat. Sistemul este viciat și prin fragmentarea la nivelul statelor membre care sunt incapabile să respecte normele juridice stabilite la nivelul UE. Din aceste motive, piața este incertă, consumatorul plătește de două ori un produs, iar operele sunt valorificate haotic.

În aceste condiții, Digital Europe face appel la viitoarea Comisie Europeană să pună în aplicare recomandările  și liniile directoare care vor ajuta statele naționale să se conformeze dreptului european. Astfel, Digital Europe cere Comisiei ca pe termen scurt, să propună un instrument care să adune la un loc normele și reglementările juridice stabilite pentru UE și să-l furnizeze statelor membre pentru a-l pune în aplicare  și, pe termen mai lung, să lanseze o dezbatere politică largă cu toate părțile implicate pentru a găsi o soluție. Nu va fi vorba despre elaborarea unei noi legislații, ci despre impunerea aplicării corecte a legislației existente.

Digital Europe amintește principalele domenii în care au fost stabilite normele juridice și care ar trebui respectate pe tot teritoriul UE. Astfel, există o vagă definiție a prejudiciului, iar aplicarea este fragmentată din cauza practicilor divergente ale statelor și în absența unei definiții clare. În același timp, societățile de gestiune colectivă ar trebui să instaureze un sistem  superior de bună guvernanță și de transparență ca și un proces obiectiv de fixare a tarifelor care ar garanta siguranța juridică a tuturor părților implicate.

 

Statele membre ar trebui să instaureze obligația de a informa clientul final în legătură cu cuantumul taxei incluse în prețul produselor pentru drepturi de proprietate intelectuală. În același timp, societățile de gestiune colectivă ar trebui să fie mai transparente în legătură cu  modul în care gestionează și redistribuie încasările.

 

Digital Europe este o rețea de parteneriate europene, cu sediul la Bruxelles. Numără 67 de companii dintre cei mai mari lideri mondiali în materie de inovație digitală, 40 de asociații profesionale naționale, având în total, 53000 de companii, în special IMM-uri care activează în sfera tehnologiei informațiilor și comunicațiilor-TIC.

 

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți, m-am gândit mult dacă să scriu ceea ce scriu acum. Sunt informații pe care nu prea le găsiți în altă parte. Ba, au și o nuanață frivolă, ofensatoare. Despre ce este vorba. Există tradiția indecentă ca vechea administrație să lase mesaje pentru noua administrație pe circuitele interne, foarte discrete. Dar, nimic nu este secret pe lumea asta. De exemplu, negroteii lui Hussein i-au lăsat noii administrații a portocaliului Donald multe mesaje patriotice și încurajatoare gen ”fuck you”! Donald Duck, pardon, Donald Trump a interzis, în marea lui vanitate, să se facă publice mesajele de întâmpinare de la Casa Alba. Dar…

 

Tot așa, în aceste zile, vechea administrație de la Bruxelles caracterizează, comic și ofensator, dar adevărat, pe cei patru care se presupune că vor conduce Europa: ”an idiot anarchist strumf”, ”a stupid nazi bich”, ”a wonderful pickpocket” și ”mr. nobody, never sober, always drunk”. Nu știu la cine se referă, glumele nu sunt personalizate, ca să nu se considere o jignire. Așa, la modul general…

 

Părerea celor care se pricep este că niciodată în istoria UE nu s-au nominalizat conducători mai slabi și mai controversați. Toți sunt mari amatori de musulmani și ostili țărilor din Est. Fiecare are o poveste urâtă, un dulap plin cu schelete, așa că sunt ușor de manipulat, de șantajat, de cine trebuie. Să fie această garnitură de neica-nimeni, vorba lui Vadim, groparii Uniunii Europene? Bună întrebare! În orice caz, România a încurcat-o atomic, știu eu ce spun!  

 

 

Datoria unui astrolog este foarte bine arătată de Michael de Notre Dame cunoscut de noi sub latinescul Nostradamus : “… un astrolog care profesează nobila ştiinţă este un slujbaş al adevărului şi un supus al lui Dumnezeu. El trebuie să spună în gura mare, în agora, dacă cutare conte, sau cutare rege, este  nepotrivit, pentru că un astrolog află uşor caracterul şi însuşirile oamenilor şi ştie mai multe despre persoana respectivă, decât ea însăşi.”

 

De aceea a avut bunul doctor în medicină probleme cu Închiziţia, Securitatea de pe atunci…

 

Dar despre Nostradamus şi despre alte povestiri adevărate, mâine, că până la urmă vrem, nu vrem, speranța ne împinge de la spate, mâine este o altă zi!

 

☼    ♂     ♀

 

 

BERBEC  Te pregăteşti de concediu, dar unii colegi sunt deja la munte sau la mare şi te tot sună pe mobil în legătură cu sarcini de serviciu. Fii politicos, dar nu naiv, nu poţi ţine locul tuturor! Să nu fii foarte contrariat când analiza ta obiectiva şi meseriaşă făcută la serviciu sau în cercul tau de prieteni va stârni proteste şi remarci de genul "am mai auzit asta"! Astăzi nu te caracterizează originalitatea… Dar, conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii, a tratamentelor de întreţinere, cosmetice, de relaxare.

 

TAUR    Un prieten are mare nevoie de ajutor. Vorbeşte cu el, stai în preajma lui, are nevoie de solidaritate umană şi de sprijin prietenesc. Sigur că banii rezolvă, dar astăzi mai mult strică! Ceva mocnea de mai mult timp, fie că ştiai fie că nu, acum iţi rămâne doar sa tragi concluziile şi să-ţi fie de invaţătură şi să dai ajutorul cuvenit. O periodă favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. O parte dintre nativii din zodia protejată de Venus poate pleca, însă, într-o călătorie, poate pentru începutul de concediu, stelele sunt binevoitoare. Sănătatea este bună, banii – abia ai primit salariul. Pe total o zi bună!

 

GEMENI  Astăzi ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai aşteaptă puţin, ai răbdare! Dacă eşti în căutarea unui confident, nu trebuie să alegi prea mult, oricum totul se va afla, mai devreme sau mai târziu! Aşa că problemele îşi vor găsi soluţia şi tu îţi vei obloji vanitatea rănită. O veste sau o întâlnire îţi face mare plăcere. Totuşi, trebuie să precizăm că un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie! Încet şi cu grije însemnă sigur! Dacă poţi, fiind proverbială dinamica şi superficialitatea nativilor din Gemeni!  

 

RAC  Evită enervare şi stresul, chiar dacă auzi o bârfă despre tine. Căldura amplifică procentul intrigilor, este un fenomen ciudat, dar nu oare ţările de la tropice au cele mai multe telenovele? Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general! Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată, nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog. Dar probabil că recomandarea stelelor nu îţi este pe plac, te-ai săturat de singurătate şi solitudine!

 

LEU   Dacă este să cumperi îmbrăcăminte de sezon, sunt indicate numai inul şi bumbacul. Dacă este să faci noii prietenii ia inforamaţiile necesare, dar nu de pe reţele. Calitatea pe primul loc! Este o perioadă favorabilă celor din zodia de foc care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător, evitând dubioasele supermarketuri, sau să gasească un locşor plăcut unde să se distreze mai pe seară. Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou!

 

FECIOARĂ  Expresivitatea, comunicarea ta, câştigă în originalitate şi astăzi atrage atenţia anturajului, familiei. Ai ceva de spus şi insişti mereu, pentru că ai dreptate! Dar nu exagera cu epitetele! Evita cu calm şi seninătate să dai replica unor provocări evidente, la serviciu, sau acasă, pentru ca discuţia să nu degenereze într-o cearta nejustificatată. Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou. Astăzi, sănătatea ta este bună, iar banii nu sunt foarte rari la tine in buzunar, abia ai primit salariul. Ai, deci, pe total, o zi bună!

 

BALANŢĂ Astăzi ai o îndoială asupra drumului tău de urmat. Risipeşte grijile, stelele indică că ceea ce ai hotărât este benefic pentru tine. Calea este grea, desigur, dar şi răsplata, pe măsură! Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi şi indrazneţe, dacă nu chiar comice, mai ales dacă lucrezi in domenii legate de copii. Nu te grăbi nejustificat, nu este genul tău şi nici nu dai rezultate mai bune procedând astfel.

 

SCORPION O discuţie cu cineva din anturaj, familie, te tulbură profund. Reflectezi că lângă tine, neştiute, se întâmplă multe şi că fiecare are secretul lui. Respectă tainele altora şi fii discret! Chiar dacă ai programat pe seară să ieşi la o terasă, sa la un un film, stelele te sfătuiesc să stai mai bine acasă. Mai bine stai în propria bucătărie cu un suc, o prăjitură, sau o îngheţată şi te joci cu pisica. Daca nu ai pisică, sau alt animăluţ de companie, poţi să adopţi una. Nici nu ştii ce minune este un ghemotoc de blăniţă torcător şi plin de gheruţe!

 

SĂGETĂTOR  Poate fi nuntă sau botez, sau doar o vacanţă scumpă, ai veşti despre acest eveniment din viaţa ta. Realizezi cu îngrijorare că totalul cheltuielilor prilejuite întrece cu mult bugetul tău. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Este de înţeles, eşti invitat la nunţi, botezuri, evenimente care înseamnă cheltuieli mari. Încercă să valorifici ceea ce nu-ţi mai trebuie prin casă, sigur, dacă ai aşa ceva! 

 

CAPRICORN   Astăzi te foloseşti cu succes de talentele tale de negociator şi/sau intermediar. Chiar dacă Pluton și Saturn sunt în continuare retrograde în zodie, ai o zi bună, pe un vârf de energie şi optimism! Influenţe astrale subtile, pe care le simţi cu nu-ştiu-ce simţ paranormal, hai să numim „intuiţie”, te ajuta sa tragi concluzia că lucrurile incep sa mearga spre bine, la locul unde activezi, fie că este birou, fabrică sau şcoală, şi in dragoste. Până la urmă iei o hotărâre, dar ţi se pare că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că întotdeauna stai în defensivă. Ei, şi? Dacă tu te simţi bine...

 

VĂRSĂTOR   Puterile verii, spiritele focului, îţi deschid o cale secretă către succes. Te stăpâneşti cu greu în faţa vitrinelor, ai dori să cumperi tot! Şi domeniul sentimental este favorizat de stele! Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de colegi, de familie. Nu risca inutil, nu este cazul!

 

PEŞTI  Vitalitatea şi optimismul tău atrag! Ai o zi bună şi se vede de departe. Ai dori să faci o mulţime de schimbări, dar toate au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. Nu pleca la drum! În ultimul timp întâmplările şi evenimentele s-au grăbit să intre neinvitate în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără multă reflecţie. Azi a venit timpul să-ţi faci un plan, să analizezi, poate să ceri unele sfaturi de la cei pe care îi respecţi şi îi consideri competenţi în materie. Astăzi nu brusca lucrurile, mai ales in amor, sau dacă este vorba despre o promisiune. Gândeşte-te bine dacă spui da, sau nu!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop