Acuzații grave împotriva unui primar din România. Avere nejustificată și fapte penale
- Petrisor Cana
- 1 iulie 2019, 13:52
Primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că nu poate justifica de 2,7 milioane lei, diferența dintre averea dobândită şi veniturile realizate. Edilul este acuzat de fals în declarații, în cazul unui pretins împrumut de 500.000 de euro, pe care l-ar fi acordat unei persoane.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu poate justifica 2.741.026,318, reprezentând diferența nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate în calitate de primar, a anunțat Agenția Națională de Integritate (ANI). Oficiali ai instituției au precizat că a fost sesizată comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj dar și Parchetul de pe lângă judecătoria Baia Mare. Edilul este acuzat de fals în declarații, în cazul unui pretins împrumut de 500.000 de euro, pe care l-ar fi acordat unei persoane.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 - 31 decembrie 2017. Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Cherecheş Cătălin", se arată într-un comunicat al ANI.
ANI mai spune că, întrucât în declaraţiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) şi 15 iunie 2018 Cătălin Cherecheş a declarat informaţii neconforme cu realitatea, în speţă un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din acelaşi act normativ.
Cătălin Cherecheş a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.
ANI arată că primarul din Baia Mare nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens şi precizează că i-a transmis edilului şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante.