Sport
Serena Williams, amendată de organizatorii turneului de la Wimbledon. Incidentul provocat de jucătoarea americană
- Alexandru Toader
- 9 iulie 2019, 15:50
Serena Williams, locul 10 WTA, a fost sancționată de organizatorii turneului de Mare Șlem de la Londra, după un eveniment petrecut înaintea competiției.
Tenismena din SUA a fost amendată cu 10.000 de dolari pentru că ar fi deteriorat unul dintre terenurile de antrenament din cadrul All England Club, după ce a dat cu racheta de pământ, anunță BBC.
O altă amendă dată de organizatorii de la Wimbledon i-a fost aplicată tenismenului Fabio Fognini - 3.000 de dolari -, după ce jucătorul italian a strigat pe teren: „Aici trebuia să joc eu? Sper că aici o să explodeze o bombă. O bombă ar trebui să explodeze aici!”.
Astăzi, de la ora 15:00, Serena Williams o va înfrunta în sferturile de finală de la Wimbledon pe Alison Riske (55 WTA).
Recomandările noastre