Alertă. Un fals jurnalist a tâlhărit un bătrân de 79 de ani. Infractorul este căutat de poliţie
- Lucian Ionescu
- 8 iulie 2019, 20:09
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, a anunţat, luni, că poliţiştii Secţiei e Poliţie Rurală Gugeşti
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, a anunţat, luni, că poliţiştii Secţiei e Poliţie Rurală Gugeşti au fost sesizaţi că un bătrân în vârstă de 79 de ani, din comuna Vintileasca, a fost înşelat de un individ care s-a dat drept reporter la o televiziune.
Infractorul s-a prezentat ca fiind reporter la o televiziune şi doreşte să facă un reportaj despre modul de viaţă al bătrânului. Fără să bănuiască care sunt intenţiile presupusului jurnalist, bătrânul a acceptat. Infractorul a intrat în locuinţa bătrânului, de unde i-a furat suma de 4.900 de lei.
„La data 6 iulie, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Vintileasca despre faptul că o persoană necunoscută a sustras suma de 4.900 de lei din locuinţa unchiului său. Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a constat că la data de 30 iunie, în jurul orei 10,00, un bărbat s-a prezentat la domiciliul păgubitului, în vârstă de 79 de ani, din comuna Vintileasca, sub pretextul că este de la o televiziune şi că doreşte să facă un reportaj despre modul de viaţă al acestuia. Obţinând astfel acordul proprietarului, acesta a pătruns în casă pentru a filma, iar la plecare a sustras suma de 4.900 de lei”, a precizat IPJ Vrancea.
În prezent IPJ Vrancea a demarat o anchetă pentru identificarea infractorului.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana în cauză purta în spate un rucsac negru şi pantaloni de culoare neagră, are vârsta de aproximativ 25-30 de ani, părul deschis la culoare şi constituţie atletică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate în vederea depistării principalului suspect în cauză şi luării măsurilor legale ce se impun.
Poliţia atrage atenţia tuturor cetăţenilor cu privire la acest mod de operare, pentru nu a deveni victime ale unor astfel de infracţiuni.