Marea teamă a bugetatilor din România. Testul care le dă frisoane

Marea teamă a bugetatilor din România. Testul care le dă frisoaneSursa foto FNSA

Bugetarii se tem să fie evaluați și se plâng că cerința de a cunoaște legislația în baza căreia acționează este „abuzivă”.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) consideră că propunerea legislativă care prevede evaluări anuale scrise este „abuzivă și total inadecvată”. Aceasta „obligă” funcționarii publici „să memoreze şi să reproducă cu fidelitate mii de pagini din legislaţia aplicabilă, în continuă ajustare”.

Sindicaliștii din administrație subliniază că „Politicienii continuă, fără scrupule, să atace însăşi esenţa funcţiei publice. Acest demers face parte din categoria celor menite să elimine salariaţii incomozi, cei care nu au nicio legătură cu lumea politică, profeşioniştii care deranjează”, transmit sindicaliştii din administraţie.

Bugetarii susțin că evaluările scrise vor fi „adaptate”

Sindicaliștii din sectorul administrației afirmă că sunt „ferm convinși” că această inițiativă face parte dintr-un plan de eliminare a angajaților incomozi, adică a celor care nu au legături cu politica și a profesioniștilor care deranjează.

Conform FNSA, evaluările scrise vor fi „adaptate” în funcție de fiecare situație, în funcție de loialitatea angajatului față de șeful numit politic, iar unele subiecte vor fi extrem de complexe, în timp ce altele vor fi mai accesibile.

„În plus, propunerea de act normativ reprezintă o tentativă evidentă de a transforma activitatea funcţionarilor într-un simplu exerciţiu mecanic de memorare, precum şi de a descuraja salariaţii şi interesul acestora pentru funcţia publică. Evaluarea pe o scară de la 1 la 5, unde un calificativ de 3 poate însemna pierderea postului, reflectă o politică de excludere al cărei scop este eliminarea celor incomozi, pe baza unor criterii de performanţă complet distorsionate. O conducere politică, care, probabil, nu a participat la un concurs vreodată, va sta cu legislaţia în faţă şi va urmări dacă un subiect este tratat la virgulă”, declară sindicaliştii din administraţie.

FNSA: Evaluarea repetitivă duce la transformarea funcției publice

În același timp, sindicaliștii FNSA subliniază că, deși politicienii proclamă prin intermediul canalelor media digitalizarea și utilizarea tehnologiei ca fiind priorități (inclusiv existența software-urilor de legislație) – soluții moderne ce oferă acces rapid și actualizat la textele legislative – această măsură devine „nu doar contraproductivă, ci și expirată”.

„În locul promovării unui sistem eficient de consultare şi interpretare a legii, clasa politică recurge la metode arhaice, menite să pedepsească, pentru a-şi întări controlul asupra aparatului administrativ. Acest demers aduce atingere nu doar integrităţii profesionale a funcţionarilor publici şi a salariaţilor, ci este un atac la fundamentul statului de drept. Evaluarea repetitivă, bazată pe reproducerea mecanică a textelor legislative, subminează capacitatea de analiză critică şi de adaptare la evoluţiile legislative reale, transformând funcţia publică într-un exerciţiu de docilitate în raport cu angajatorul politic”, spun sindicaliştii.

Bugetarii consideră evaluările anuale scrise „abuzive și total inadecvate”

FNSA contestă „cu fermitate” această măsură care, „în loc să modernizeze administraţia publică, o reduce la un simplu proces de memorare, eliminând totodată orice şansă de evoluţie profesională şi contribuind la o stare de stagnare şi intimidare în rândul funcţionarilor”.

„Condamnăm metoda prin care reglementările legislative devin un mijloc de persecutare şi excludere. Solicităm ca primul-ministru al României şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici -ANFP să condamne public aceste demersuri arhaice, specifice unei sistem incompetent şi care nu are nicio legătură cu meritrocraţia, demersuri care au şi un profund caracter discriminatoriu raportat la alte categorii profesionale (sistemul de justiţie, sistemul de ordine publică şi apărare etc)”, mai declară sindicaliştii FNSA.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News