Consiliul Concurenței, amenzi uriașe pentru companiile care aranjau prețurile între ele

Consiliul Concurenței, amenzi uriașe pentru companiile care aranjau prețurile între ele

Consiliul Concurenței a informat că a aplicat amenzi companiilor Holcim România, Romcim și Heidelberg Materials România pentru coordonarea strategiilor de stabilire a prețurilor.

Consiliul Concurenței a amendat companiile care aranjau prețurile între ele

Mai exact, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 217.966.541,82 lei companiilor Holcim România, Romcim și Heidelberg Materials România pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor.

Amenzile aplicate de către Consiliul Concurenței sunt:

  • Holcim Romania SA: 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro);
  • Romcim SA: 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro);
  • Heidelberg Materials România SA: 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).

Consiliul Concurenței mai spune că „în urma analizei efectuate, am descoperit că, cel puțin în intervalul 2017-2018, cei trei producători de ciment au avut un schimb de informații comerciale confidențiale prin intermediul unor clienți”.

Ar putea fi o imagine cu trompetă şi textSursa foto: Facebook

Cum procedau cei trei producători

Prin urmare, fiecare dintre cei trei producători a pus în aplicare mecanisme pentru gestionarea și utilizarea internă a informațiilor obținute de la clienți prin intermediul agenților de vânzări regionali.

„Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informaţiile despre propriile condiţii comerciale vor ajunge la ceilalţi producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenţei, ceea ce a generat majorarea preţurilor cimentului faţă de ţările vecine”, a precizat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenței, despre  monitorizarea pieții materialelor de construcţii

Consiliul Concurenței supraveghează piața materialelor de construcții, având în vedere rolul esențial al sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială. În acest cadru, cimentul reprezintă un material esențial, fiind folosit atât în prepararea betoanelor, cât și ca ingredient principal în diverse materiale de construcție.

În ultimii ani, sectorul construcțiilor din România a cunoscut o evoluție pozitivă. Chiar și în timpul pandemiei Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere semnificativă de aproximativ 18% comparativ cu anul 2019. Ulterior, în contextul crizei energetice care a urmat celei sanitare, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească anual cu aproximativ 12-15%, iar anul 2024 se preconizează a aduce o stabilizare relativă a sectorului, se mai arată în comunicat.