Crăciunul, sărbătoarea care aducea lumină și speranță în mijlocul iernii, era celebrat cu o deosebită sfințenie în satele românești de altădată. Fiecare gest, fiecare tradiție, avea o semnificație adânc înrădăcinată în credințele și obiceiurile strămoșești. Pregătirile începeau cu mult înainte de Ajun, iar întreaga comunitate participa la sărbătoare. De la împodobirea bradului, până la darurile simbolice ale Moșului și mesele îmbelșugate, Crăciunul era o expresie autentică a valorilor și identității culturale românești.

Semnificația bradului în Crăciunul de altădată

Împodobirea bradului, un simbol al vieții și speranței, ocupa un loc central în sărbătorirea Crăciunului în satele românești. Spre deosebire de obiceiurile moderne, bradul nu era cumpărat de la piață, ci era ales cu grijă din pădure de către tinerii satului. Acest proces era considerat un ritual în sine, iar bradul era adus acasă cu respect și veselie.

Crăciunul era simplu atunci, la fel și decorațiunile pentru brad. Se foloseau nuci poleite, mere roșii, prăjituri de casă și, în unele cazuri, lumânări aprinse. În vârful bradului se așeza o stea, simbolizând steaua care i-a călăuzit pe magi la Betleem. Împodobirea bradului avea loc de obicei în Ajunul Crăciunului și era un moment de bucurie pentru întreaga familie. Copiii participau cu entuziasm, iar bătrânii povesteau legende și semnificații legate de acest obicei.

În unele sate, bradul era considerat un element protector, care aducea noroc și prosperitate casei. După sărbători, ramurile bradului erau păstrate și folosite în diverse ritualuri pentru fertilitate și sănătate. Această tradiție reflecta legătura profundă a țăranului român cu natura și sacralitatea vieții. Bradul nu era doar un ornament, ci un simbol al credinței și speranței.

În așteptarea colindătorilor și pregătirea casei

Ajunul era o zi plină de activitate și ritualuri specifice, fiecare având un rol bine determinat. Încă de dimineață, gospodinele pregăteau bucatele pentru Crăciunul mult așteptat. Cozonacii, sarmalele, cârnații și alte preparate tradiționale erau pregătite cu grijă, iar casa era curățată și împodobită. În unele regiuni, se credea că o casă bine pregătită în Ajun aduce belșug și sănătate întregului an.

Colindatul era unul dintre cele mai importante obiceiuri din Ajun. Copiii și tinerii mergeau din casă în casă, cântând colinde care anunțau nașterea lui Hristos. Gazdele îi întâmpinau cu nuci, mere, colaci și, mai rar, cu bani. Colindele aveau rolul de a alunga spiritele rele și de a binecuvânta gospodăria. În unele sate, grupurile de colindători erau însoțite de personaje mascate, precum capra sau ursul, care aduceau voie bună și distracție.

În Ajun, exista și obiceiul mersului cu steaua, o tradiție care simboliza steaua de la Betleem. Copiii confecționau stele din lemn și hârtie colorată, pe care le purtau cu mândrie, cântând cântece specifice. Crăciunul era plin de simbolism altădată, iar acest obicei, deopotrivă religios și festiv, era o expresie a bucuriei și a solidarității comunității.

Crăciunul și darurile simbolice

Moș Crăciun, așa cum este cunoscut astăzi, avea în satele românești o prezență mai subtilă, dar la fel de semnificativă. În vremurile de altădată, Moșul nu aducea daruri scumpe, ci simbolice. De obicei, copiii primeau nuci, mere, colăcei sau jucării simple, confecționate manual. Aceste daruri erau așezate în cizmele lăsate lângă sobă sau pe masă, iar bucuria de a le descoperi era incomparabilă.

Poveștile despre Moș Crăciun erau spuse cu drag de bunici, care subliniau importanța generozității și a recunoștinței. În unele sate, Moșul era asociat cu personajul religios Sfântul Nicolae sau cu un bătrân înțelept, care aducea binecuvântări și îndemnuri pentru un comportament virtuos. Crăciunul de altădată nu era despre lux, ci despre dăruire și bunătate.

Prezența Moșului în satele românești era mai mult decât o tradiție. Ea reprezenta legătura dintre generații, un prilej de a împărtăși povești și învățături care să inspire copiii să devină oameni buni și generoși. De asemenea, darurile simple simbolizau aprecierea pentru lucrurile mici, dar valoroase, care aduc bucurie.

Masa festivă și preparatele consumate altădată

Masa festivă era punctul culminant al sărbătorii în satele românești. Crăciunul aduna întreaga familie în jurul mesei, care era încărcată cu bunătăți pregătite cu multă grijă. Printre preparatele nelipsite se numărau cozonacii, sarmalele, cârnații, caltaboșii și piftia. De asemenea, vinul și țuica fierte erau servite pentru a încălzi sufletele și a spori veselia.

Fiecare preparat avea o semnificație aparte. De exemplu, sarmalele simbolizau unitatea familiei, iar cozonacul era considerat un dar al belșugului. În unele regiuni, masa începea cu o rugăciune, iar fiecare membru al familiei aducea mulțumiri pentru darurile primite în anul care se încheia.

Un alt obicei de Crăciun era împărțirea bucatelor cu vecinii sau cu cei nevoiași. Acest gest simboliza generozitatea și solidaritatea comunității, valori fundamentale în cultura satului românesc. În plus, mesele festive erau un prilej de a povesti și de a petrece timp alături de cei dragi, potrivit PPLI.