Recalcularea pensiilor parțial anticipate pentru anumite categorii de persoane nu este posibilă. Decizia Instanței Supreme

Recalcularea pensiilor parțial anticipate pentru anumite categorii de persoane nu este posibilă. Decizia Instanței SupremePensionari. Sursa foto: Pixabay

ÎCCJ a decis că recalcularea pensiilor parțial anticipate pentru persoanele care locuiesc în zonele poluate nu este posibilă. Instanța supremă a admis un recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.

Pensia anticipată parţială se acorda, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, celor care au realizat stagiul de cotizare, dar și celor care au depășit acest stagiu cu până la opt ani.

ÎCCJ a decis pentru pensionari

Recalcularea pensiilor anticipate de care beneficiază persoanele care locuiesc în zone poluate nu este posibilă. ÎCCJ a adoptat o hotărâre prin care dă o interpretare prevederilor legislative în acest domeniu.

„În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, se arată pe site-ul Instanţei supreme.

Astfel, colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat ICCJ cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parţială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate. Obiectivul urmărit a fost de a unifica practica la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti. Din analiza jurisprudenţei s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la următoarea problemă de drept

„În interpretarea art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială, este posibilă recalculare pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, de către o persoană care a solicitat şi obţinut pensia anticipată parţială în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010?”, se arată în interpelarea Curții de Apel Galați.

Instanța Supremă

ÎCCJ. Sursa foto: EVZ

Cine are dreptul al această pensie

Pensia anticipată parţială se acordă persoanelor care au lucrat în zonele poluate. Conform reglementărilor în vigoare acest drept revine celor care mai au cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Aceleași drepturi li se acordă și celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Potrivit art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, pe o rază de 8 kilometri în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.

Decizia ÎCCJ unifică practica din instanțe

Unele instanţe, conform ICCJ, au reţinut, în hotărâri, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) şi (4) nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeaşi lege, de mai sus. Acestora li se opun prevederile art. 66 din lege. Nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din acelaşi text.

Art. 67 din lege stabileşte că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare. Ori de câte ori legiuitorul a intenţionat să acorde această posibilitate, a menţionat-o în mod expres.

O altă opinie a instanţelor a fost că este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5). Acesta este recunoacut date fiind condiţiile speciale în care a locuit pensionarul mai mult de 30 de ani, în zone afectate de poluare. Potrivit instanșelor nu există nici o dispoziţie legală care să interzică cumulul acestor beneficii.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024. Ulterior, actul normativ a fost înlocuit parţial prin Legea 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea 360/2023. Decizia ICCJ este de natură să asigure o interpretare unitară a legii.

Pensii

Pensii. Sursa foto: Facebook/ BNS

Localitățile vizate de decizia ÎCCJ

Legea pentru care ICCJ a fost solicitată să se pronunțe se aplică persoanelor care locuiesc în următoarele localități:

  • Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;
  • Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureş, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba;
  • Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad; Piteşti din judeţul Argeş; Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău;
  • Băiţa din judeţul Bihor;
  • Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud;
  • Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov;
  • Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila;
  • Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin;
  • Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;
  • Năvodari din judeţul Constanţa;
  • Baraolt din judeţul Covasna;
  • Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;
  • Işalniţa din judeţul Dolj;
  • Galaţi din judeţul Galaţi;
  • Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu;
  • Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj;
  • Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita;
  • Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;
  • Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa;
  • Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş;
  • Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ;
  • Brazi, Comarnic, Floreşti, Ploieşti şi Valea Călugărească din judeţul Prahova;
  • Videle din judeţul Teleorman;
  • Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;
  • Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;
  • Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea;
  • Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.