Examenul de Rezidențiat 2024: Zeci de mii de medici dau cel mai important test
- Emanuel Nițulescu
- 17 noiembrie 2024, 08:25
Duminică, 10.575 de candidați din toată țara se vor prezenta la examenul de intrare în Rezidențiat 2024, organizat de Ministerul Sănătății. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București va găzdui 3.993 dintre aceștia, reprezentând cel mai mare număr de participanți dintr-un centru universitar. În comparație cu anul precedent, numărul total de candidați a crescut de la 10.194 la 10.575, însă locurile disponibile s-au majorat doar marginal, de la 4.925 la 4.961, în timp ce numărul posturilor s-a redus drastic, de la 365 la 237.
Cum se va desfășura examenul de Rezidențiat 2024
Examenul de Rezidențiat se desfășoară în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. La nivel național, 6.243 de candidați s-au înscris pentru cele 4.082 de locuri din domeniul medicină, în timp ce 2.360 vor concura pentru cele 534 de locuri din domeniul medicină dentară. Domeniul farmacie a atras 1.972 de candidați pentru 345 de locuri, conform rezidentiat.ms.ro.
La UMF „Carol Davila” din București, cei 3.993 de candidați sunt repartizați astfel: 2.405 pentru medicină, 929 pentru medicină dentară și 659 pentru farmacie. Aceștia reprezintă peste 37% din totalul candidaților înscriși la nivel național.
Examenul de Rezidențiat constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări, care trebuie completat în patru ore. Punctajul minim de promovare este de 60% din punctajul maxim posibil. Candidații vor putea contesta întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea examenului, în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor preliminare.
După corectarea lucrărilor, ocuparea locurilor disponibile se va face în ordinea punctajului obținut. Rezultatele finale vor fi validate printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
Specialități căutate și mai puțin solicitate
Printre specialitățile cu cele mai multe locuri disponibile în domeniul medicină se numără:
- Medicina de familie: 555 de locuri (în scădere față de 643 în 2023)
- Anestezie și terapie intensivă: 205 locuri
- Pediatrie: 168 locuri
- Cardiologie: 157 locuri
- Chirurgie generală: 145 locuri
La polul opus, specialitățile cu cele mai puține locuri sunt medicina sportivă (4 locuri), expertiza medicală a capacității de muncă (6 locuri) și neurologia pediatrică (9 locuri).