Albert Tenie. Un băieţel de numai doi anişori. Din data de 4 martie, anul acesta, părinţii lui, distruşi de disperare, vorbesc despre el la trecut. Din data de 4 martie, rudele lui Albert, băieţelul de numai doi anişori, cotropite de durere, vorbesc despre el la trecut. Din acea blestemată zi de martie, toţi cei care l-au cunoscut pe Albert şi cărora le-a luminat sufletele, căci ce poate altceva face un băieţel de numai doi anişori cu zâmbetul, joaca şi vorba lui peltică decât să lumineze sufletele celor din jur, vorbesc despre el la trecut. Noi toţi, cei care abia acum, la jumătatea lui noiembrie, aflăm despre acest caz cutremurător, muşamalizat cu ticăloşie, vorbim despre Albert, un băieţel de numai doi anişori, la trecut.

Albert Tenie a fost omorât de protocoalele ucigaşe din sănătate şi de criminali în halate albe, deghizaţi în medici.

În ziua blestemată de 4 martie, Albert s-a plâns că îl doare burtica. Şi cum durerea nu trecea, ci, dimpotrivă, devenea din ce în ce mai acută, părinţii l-au dus la Spitalul Municipal din Blaj. Era ora 3 şi 20 dimineaţa.

Era, pentru Albert, băieţelul de numai doi anişori, începutul ultimului drum. La spital, după un consult care a durat mai bine de jumătate de oră, i s-a pus diagnosticul: ocluzie intestinală. Peste tot pe planeta asta, la un astfel de diagnostic, se trece imediat la operaţie. Urgenţă majoră. Peste tot pe planetă, în afară de la noi. Spitalul din Blaj nu are chirurgie pediatrică. Medicul de la Blaj a sunat la spitalul din Sibiu, care are chirurg pediatru. I s-a răspuns că protocolul prevede ca micuţul să fie dus la spitalul din Alba Iulia. După care, cel de la Sibiu cu care a vorbit vorbit i-a închis telefonul în nas. Spitalul din Alba Iulia însă, nu are nici el chirurgie pediatrică.

Timpul trecea, iar starea lui Albert, băieţelul de numai doi anişori, se înrăutăţea. Şi nimeni nu făcea nimic.

Disperaţi, părinţii şi-au luat copilul şi cu maşina lor au pornit către Sibiu, cu copilul care se simţea din ce în ce mai rău. Cei de la spital nu au găsit cu cale să le pună la dispoziţie o salvare măcar. De la Alba Iulia până la Sibiu există autostradă. O salvare ar fi ajuns mult mai repede. Părinţii au făcut cu maşina lor până la Sibiu aproximativ 50 de minute.

La spitalul din Sibiu nu i-a băgat nimeni în seamă timp îndelungat. Nu aveau ce să caute acolo. Protocolul criminal prevedea că trebuiau să meargă mai întâi la Alba Iulia, şi abia de acolo Albert, băieţelul de numai doi anişori, să fie trimis la Sibiu. Că dacă este protocol, trebuie respectat, chiar dacă este o imbecilitate care omoară suflete nevinovate.

Timpul trecea, iar starea lui Albert se înrăutăţea. În sfârşit, la spitalul din Sibiu este supus, aproape o oră, mai multor investigaţii. Diagnosticul este clar: ocluzie intestinală. Nici acum nu este dus să fie operat de urgenţă. Treisprezece minute mai tâziu, Albert, băieţelul de numai doi anişori, suferă primul stop cardio respirator. Abia în jurul orelor şapte, copilul este dus spre sala de operaţie. Se pierduse timp preţios. Ore vitale pentru salvarea lui Albert, băieţelul de numai doi anişori. Tatăl lui Albert spune că băieţelul a fost aşezat pe spate, moment în care a vomitat pe nas şi a făcut primul stop cardio respirator.

De atunci, timp de două ore, părinţii nu au mai ştiut nimic despre copilul lor. Abia după două ore, pe la nouă dimineaţa, li s-a comunicat că Albert, fiul lor, băieţelul în vârstă de numai doi anişori, murise.

Managerul spitalului din Sibiu declară nonşalant  că s-au respectat toate protocoalele, iar medicul chirurg pediatru probabil a avut motivele lui de nu a intervenit. Declaraţie halucinantă.

Părinţii lui Albert, băieţelul de numai doi anişori, asasinat de protocoalele ucigaşe şi de nepăsarea criminală a unora deghizaţi în medici, care umbresc inclusiv bătălia pentru viaţă pe care o dau zi de zi medicii adevăraţi, au depus plângeri penale atât la parchetul din Sibiu, cât şi la cel din Blaj. De la începutul lui martie, de când s-a întâmplat tragedia şi până acum, la jumătatea lui noiembrie, când am aflat şi noi de ea, nimeni nu a făcut nimic.

Protocoalele ucigaşe continuă să funcţioneze şi să fie aplicate. Criminali în halate albe deghizaţi în medici adevăraţi continuă să meargă la spital, punând în pericol viaţa altor copiii.

Iar noi, noi toţi, vorbim despre Albert, un băieţel de numai doi anişori, la trecut.

Şi atât!