Zodiile care pierd un obiect de valoare în această săptămână. Vor fi lovite de ghinion
- Mădălina Sfrijan
- 15 noiembrie 2024, 07:57
Finalul lunii noiembrie nu va fi unul liniștit pentru toate semnele zodiacale. Două dintre acestea se vor confrunta cu o mare apăsare, după ce vor pierde un obiect de valoare. Din acest motiv, apropiații sau familia îi vor apostrofa, fapt care va duce la răcirea relațiilor dintre cele două părți. În plus, problemele financiare se vor ține lanț pentru acești nativi.
Două zodii care pierd un obiect de valoare
Visători, nativii Gemeni sunt primii care se pot lovi de această neplăcere. Nu de puține ori ajung să își piardă cheile de la mașină sau chiar de la casă. De această dată, aceste zodii ar putea să își piardă laptopul sau hard disk-ul cu toate proiectele de la job.
Astfel, aceștia vor fi nevoiți să facă față reproșurilor venite din partea superiorilor lor. De altfel, nativii Gemeni au mari probleme financiare la final de noiembrie.
Nativii Fecioară, loviți de ghinion
Deși sunt atenți cu obiectele personale sau ale celor din jur, nativii Fecioară ar putea ajunge într-o astfel de situație. Cheia de la mașină, o bijuterie prețioasă sau chiar documente ar putea fi obiectele pierdute de aceștia. Pentru că rar ajunge într-un astfel de moment Fecioara s-ar putea confrunta cu un atac de panică.
Astfel, această zodie va avea nevoie de cei apropiați pentru a depăși problema. După câteva exerciții de respirație și încurajări venite din partea celor dragi, Fecioara va porni în căutarea obiectului pierdut.
Zodiile aflate la polul opus
În timp ce Gemenii și Fecioara ajung să piardă mereu un obiect personal, Leii se află la polul opus. Extrem de atenți la tot ceea ce se întâmplă în jur, aceștia sunt considerați adevărați „detectivi”. În multe cazuri, cei născuți sub acest semn zodiacal descoperă primii obiectele pierdute de apropiații lor.
De asemenea, nativii Săgetător sunt la fel de atenți cu bunurile lor și nu ajung niciodată într-o astfel de situație.