Profitul marilor companii românești a scăzut. Analiza afacerilor din Europa Centrală și de Est

Profitul marilor companii românești a scăzut. Analiza afacerilor din Europa Centrală și de EstFabrica auto Sursa foto: Photo 20710564 © Nataliya Hora | Dreamstime.com

Afaceri. Profitul agregat al primelor 500 de companii din Europa Centrală şi de Est a scăzut cu peste 17%, în 2023. Creșterea costurilor operaţionale şi cererea slabă de pe piață au provocat declinul.

Informațiile apar într-un studiu al Coface, unul dintre liderii în asigurări de credit şi servicii complementare. Documentul analizează evoluția primelor 500 de companii din Europa Centrală şi de Est.

Analiză de afaceri pentru Europa Centrală și de Est

Studiul realizat de Coface arată că regiunea Eeuropei Centrale și de Est a înregistrat cea mai slabă rată de creştere din acest secol. Cifra de afaceri totală a celor mai mari 500 de companii din zonă a crescut în 2023 cu 2,5%. Conform datelor, valoarea a ajuns la 1,1 trilioane de euro.

Profitul net al celor 500 de companii a scăzut cu 17,4%, la 44,9 miliarde de euro. Motivele sunt legate de creșterea costurilor operaţionale şi a cererii mai slabe de pe piață. În plus, aceste companii au angajat 2,4 milioane de oameni, cu 1% peste anul precedent.

„Studiul CEE Top 500 relevă un mediu economic turbulent pentru cele mai mari companii din Europa Centrală şi de Est în 2023. După ani de rezistenţă, întreprinderile din regiune s-au confruntat cu provocări semnificative din cauza contractării cererii interne şi externe, a inflaţiei ridicate, a costurilor în creştere şi a tensiunilor geopolitice. Această tendinţă persistă în prezent, deşi cererea internă a revenit în mare măsură, iar inflaţia a ajuns la un nivel mai scăzut”, arată Coface.

Cercetarea clasifică societăţile după cifra de afaceri şi analizează factori suplimentari, precum numărul de angajaţi, cadrul operațional, sectoarele de activitate, pieţele, precum şi după evaluările de credit Coface. Performanţa economică a celor 500 de companii serveşte ca un indicator reprezentativ al tendinţelor din regiunea analizată.

Petromidia

Petromidia/ Sursa foto Rompetrol

Cum se prezintă situația din România

România ocupă locul patru clasamentul Coface privind rezultatele în afaceri, cu 54 de companii, cu șase mai puține decât în ediția precedentă. Cercetarea arată că, prin comparație cu 2022, venitutile celor mai mari companii din România au scăzut cu 6,9%. De asemenea, profitul net a scăzut cu 21,5%.

Analiza mai arată că cifra de afaceri agregată, a acestor companii a atins 97,8 miliarde de euro în 2023. Evaluarea medie Coface indică 7,0, cel mai înalt nivel dintre ţările ECE analizate. Același indice l-a primit și Croația.

Topul românesc este constituit din companiile de minerale, chimicale, petrol, materiale plastice şi industria farmaceutică. Companiile din acest sector dețin cea mai mare pondere în ceea ce priveşte cifra de afaceri generată (27%).

Pe locurile următoare se clasează companiile din comerţul nespecializat, precum şi din sectorul auto şi de transporturi. Ponderea acestora, ca cifră a afacerilor, ajunge la  20,8%, respectiv 17%.

Companii

Afaceri. Sursa foto> pixabay.com

Situația marilor afaceri din Europa Centrală și de Est

Primii 500 de jucători din Europa Centrală și de Est au raportat o cifră de afaceri şi o forţă de muncă mai mari în 2023. Studiul Coface arată că acestea au înregistrat, însă o scădere a profitului net.

„Regiunea CEE s-a confruntat cu provocări economice fără precedent în 2023 cu o combinaţie de inflaţie ridicată şi cerere slabă a consumatorilor care afectează chiar şi cele mai mari companii. În ciuda acestor obstacole, multe companii au reuşit să-şi susţină cifra de afaceri, dând dovadă de rezistenţă într-un mediu dificil”, a declarat Jarosław Jaworski, CEO Coface Europa Centrală şi de Est.

Polonia ocupă primul loc, în acest clasament, PKN Orlen consolidându-şi poziţia de top printr-o creştere de 34% a cifrei de afaceri. Primele zece poziţii includ, de asemenea, nume precum Skoda Auto din Cehia (a 2-a), MOL Ungaria (a 3-a), retailerul Jeronimo Polska (a 4-a). Pe locul cinci se află tot o companie poloneză, din domeniul energiei, PGE, iar pe șase MVM Energetika din Ungaria.

Companiile maghiare au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, în timp ce restul au generat venituri mai mari decât în ​​anul precedent. Volkswagen Slovacia (poziţia a 8-a) a revenit în top 10. Alte companii din industria auto au înregistrat indicatori economici mai mari în contextul creşterii preţurilor.

Muncitori

Muncitori. Sursă foto: Unsplash

Sectorul auto și de transporturi revine cu afaceri de top

După trei ani, sectorul auto şi transporturi a revenit pe primul loc, în clasamentul Coface, cu o creştere de 16,8% a cifrei de afaceri. Profitul net a înregistrat o creștere de 40,8%, susţinut de creşterea vânzărilor de maşini. Anul 2023 a fost provocator pentru gospodării şi întreprinderi care şi-au limitat cheltuielile pentru bunuri de folosinţă îndelungată. Aici nu au intrat, însă și achizițiile de vehicule.

Vânzările auto au crescut înUE, pentru prima dată din 2019. Sectorul mineralelor, chimicalelor, petrolului, materialelor plastice şi farmaceutic a căzut pe locul doi. Aici a fost înregistrată o creştere modestă a cifrei de afaceri și o scădere cu 42,8% a profitului net Companiile de petrolul şi gaze din Europa Centrală şi de Est s-au confruntat cu fluctuațiile de pe piața petrolului şi cu scăderea preţurilor la gaze naturale.

Comerţul nespecializat a intrat în primele trei poziţii ale clasamentului, susţinut de redresarea cererii de consum pe fondul şomajului scăzut şi a creşterii salariilor.

„Creşterea cifrei de afaceri a celor mai mari companii din regiunea ECE a fost moderată (+2,5%) anul trecut, dar totuşi mai puternică decât evoluţia slabă a PIB-ului (+0,7%). În 2024 şi 2025, economiile regionale vor cunoaşte o îmbunătăţire datorită redresării consumului gospodăriilor. Cu toate acestea, companiile se vor confrunta în continuare cu numeroase provocări. Situaţia externă rămâne principala ameninţare, limitând producţia şi exporturile regiunii în timp ce pieţele interne tensionate determină un grad scăzut de ocupare a locurilor de muncă vacante chiar şi cu salarii mai mari”, explică Grzegorz Sielewicz, economist şef regional pentru Europa Centrală şi de Est.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News