Problema adicțiilor nu începe și se termină doar cu drogurile. Avertismentul unui celebru doctor

Problema adicțiilor nu începe și se termină doar cu drogurile. Avertismentul unui celebru doctorMedicamente și droguri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dr. Alin Popescu, o figură marcantă în medicina sportivă și fost medic al echipei naționale de rugby a României, atrage atenția asupra unei amenințări tot mai vizibile în societatea românească: criza adicțiilor. Medicul a declarat că este greșit să credem că problema adicțiilor începe și se termină cu drogurile.

Alin Popescu, despre problemele din sănătate

„Sunt multe provocări în sănătatea publică, de la sedentarism și alimentație dezechilibrată, la consumul mare de zahăr, alcool, tutun și droguri. Potrivit OMS, cel puțin 28% dintre tinerii români cu vârsta între 11 și 15 ani folosesc excesiv platformele de socializare, plasând România pe primul loc în Europa la acest capitol. Procentul este de trei ori mai mare decât media globală, care este de aproximativ 11%. Deci, din perspectiva sănătății publice, dependențele reprezintă o problemă majoră, fără a fi însă singura”, a spus doctorul.

alcool

Consum de alcool. Sursă foto: Freepik

E o criză multifactorială a dependențelor în România

Medicul a mai spus că România se confruntă clar cu o criză multifactorială a dependențelor, care ne afectează atât sănătatea fizică, cât și pe cea mentală. El a declarat că nu doar drogurile sunt problema, ci și alcoolul, tutunul, zahărul, jocurile de noroc și rețelele sociale.

„România se confruntă clar cu o criză multifactorială a dependențelor, care ne afectează atât sănătatea fizică, cât și pe cea mentală. Și e greșit să credem că problema adicțiilor începe și se termină cu drogurile. Problema este mult mai complexă. Fără o abordare unitară a dependențelor riscăm să ne învârtim în cerc. Vorbim despre alcool, tutun, zahăr, jocuri de noroc, rețele sociale – toate contribuie și, mai mult, adicțiile acestea împărtășesc factori de risc comuni: accesibilitate ridicată, lipsă de educație preventivă.

Alin Popescu.

Doctorul Alin Popescu. Sursa foto EVZ

Sunt probleme care apar împreună și își accentuează impactul una asupra celeilalte. Dacă ne concentrăm doar pe droguri și ignorăm celelalte aspecte riscăm să ne mințim singuri și să lăsăm aceste adicții să afecteze nu doar sănătatea publică, ci și coeziunea socială”, a spus Alin Popescu.

Nu doar drogurile sunt o problemă

Doctorul a spus că este rar să găsești pe cineva care are doar o singură formă de adicție și că România trebuie să fie atentă la întreaga gamă de adicții, nu doar la droguri. El a declarat că această problemă nu mai trebuie ignorată.

„Când vorbim de dependențe, trebuie să ne fie clar că, de obicei, ele nu vin singure. E rar să găsești pe cineva care are o singură formă de adicție – de multe ori, alcoolul vine la pachet cu fumatul, sau cu dependența de jocuri de noroc și chiar rețele sociale. Toate se leagă între ele, și exact asta face ca problema să fie și mai periculoasă.

De aceea vreau să atrag atenția că România are nevoie urgentă de un plan unitar, integrat, care să ia în considerare întreaga gamă de adicții, nu doar drogurile. Vorbim de o realitate care nu mai poate fi ignorată, o criză complexă unde adicțiile se întrepătrund și ne afectează ca societate. O abordare completă, sistematică, ne-ar ajuta să vedem toate conexiunile și să creăm politici eficiente, care să nu rateze nicio fațetă a problemei. Și nu trebuie să inventăm noi roata. Să ne uităm, de exemplu, la Franța. Acolo există deja o strategie de țară, un program care privește tabloul larg al adicțiilor și le caută rezolvări pe toate paliere, neignorând faptul că ele sunt și corelate”, a spus medicul.

Și dependența de zahăr e periculoasă

El a explicat și de ce dependența de zahăr este foarte periculoasă. „Zahărul are un mecanism similar cu cel al drogurilor sau al alcoolului – odată ce corpul și mintea se obișnuiesc cu el, e nevoie de voință și de ajutor să te eliberezi.”

Ne puteți urmări și pe Google News