Romeo Ursu, cunoscut sub numele de „Boenică”, unul dintre cei mai notorii lideri interlopi ai anilor '90, a câștigat recent în instanță dreptul de a lucra în penitenciar, alegându-și, în mod ironic, să măture holurile. Încarcerat acum în penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu, după o lungă fugă în Iordania, Ursu reușește să atragă atenția, de data aceasta, dintr-o altă postură. Povestea lui Boenică reflectă nu doar înfruntarea cu legea, dar și puterea sa de a manipula sistemul, chiar și din spatele gratiilor.

Timp de 15 ani, Boenică a trăit o viață luxoasă în Iordania

Romeo Ursu a dominat scena interlopă a Bucureștiului în anii ’90, fiind asociat cu nume mari ale lumii criminale, cum ar fi Fane Spoitoru. Deși nu era cunoscut pentru acte de violență, el s-a specializat în fraude și înșelăciuni. În urma condamnărilor primite pentru aceste infracțiuni, a fugit în Iordania, unde s-a stabilit la Amman, profitând de faptul că țara nu avea acord de extrădare cu România.

Timp de 15 ani, Boenică a trăit o viață luxoasă în Iordania, afișându-se adesea pe rețelele sociale în imagini extravagante – la piscină, călare pe cămilă sau în diverse situații inedite. Își permitea să batjocorească autoritățile române și să-și construiască o imagine de invincibil, folosindu-se de libertatea aparent nelimitată pe care și-o asigura în exil.

Expulzarea din Iordania și arestarea la punctul de frontieră

Deși viața sa în exil părea idilică, Boenică se implica în afaceri dubioase, în colaborare cu alți infractori români. Aceste activități au atras atenția autorităților americane, care au semnalat Iordaniei posibile legături ale lui Ursu cu organizații criminale internaționale. Iordanienii au luat măsuri rapide, expulzându-l din țară. Deși nu a fost extrădat direct în România, autoritățile române au profitat de această situație și l-au reținut la graniță, aducându-l în țară ca pe un adevărat trofeu, scrie ziarul Gândul.

În România, Boenică a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, iar după o perioadă de carantină, a fost mutat într-o celulă alături de Alexandru Ilie, cunoscut drept Sandu Geamănu, lider interlop condamnat la 30 de ani pentru omor. Această mutare a făcut valuri în rândul autorităților penitenciare, întrucât ambii deținuți sunt considerați lideri de clan și pot reprezenta un risc de securitate.

Procesul lui Boenică împotriva Administrației Penitenciarelor

După transferul său, Boenică a început o luptă cu Administrația Penitenciarelor pentru dreptul de a lucra în cadrul închisorii. Conform reglementărilor, liderii interlopi nu pot munci alături de ceilalți deținuți, având interdicție de a desfășura activități exterioare penitenciarului, tocmai pentru a evita influențarea sau intimidarea colegilor de detenție. Însă, Boenică a contestat această restricție și, la data de 1 iulie, a intentat proces Penitenciarului Rahova, reclamând refuzul dreptului la muncă.

Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea sa, iar pe 17 octombrie, Boenică a obținut dreptul de a munci în închisoare. Instanța a constatat încălcarea dreptului său la muncă prin nesoluționarea cererilor anterioare, astfel că în cele din urmă i s-a permis să își aleagă o activitate care să respecte normele interne stricte.

Transferul la Penitenciarul Giurgiu și Noile Sarcini

Între timp, în august, Boenică a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu, cunoscut pentru măsurile de securitate sporită și pentru numărul ridicat de incidente violente între deținuți. Aici, liderii de clan sunt de regulă izolați și supravegheați cu atenție. Pentru Boenică, acest transfer a însemnat adaptarea la condiții mult mai dure.

Deși a câștigat dreptul de a munci, activitățile la care poate participa sunt limitate. Din cauza restricțiilor impuse de conducerea închisorii, singura activitate disponibilă este măturatul holurilor. Cu toate acestea, surse din Administrația Penitenciarelor susțin că Boenică ar putea privi această sarcină ca pe o nouă oportunitate de a manipula și controla mediul din jurul său.

Concluzii și Reflecții

În mod paradoxal, Boenică a reușit să întoarcă situația în favoarea sa, chiar și în fața autorităților, câștigând procesul pentru un drept aparent minor, dar care îi oferă un statut diferit față de alți deținuți.