Vreme calmă și azi, în Republica Moldova. Temperaturile rămân la valori normale
- Nicolae Comănescu
- 23 octombrie 2024, 07:11
O zi obișnuită de toamnă, azi, 23 octombrie, în Republica Moldova, fără excese termice. Temperaturile rămân la valori obișnuite pentru această perioadă a anului, maxime cuprinse între 15 și 16 grade Celsius. În timp ce minima va atinge pragul de 7 grade Celsius. Jumătatea de nord a țării va fi acoperită de nori, sunt șanse de precipitații slabe. În cealaltă jumătate a țării cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, după cum au anunțat meteorologii.
Vreme frumoasă și miercuri, 23 octombrie, în Republica Moldova
Vor fi 15 grade Celsius la Briceni, Rîbnița și Ștefan-Vodă, se vor înregistra 16 grade la Cahul, la Bălți și la Chișinău. Vântul va sufla moderat. Mâine, se va simți o scădere a temperaturilor, pentru că maximele zilei nu vor trece de 13 - 14 grade. Cerul va fi senin, parțial noros în sud și în sud-est.
Și în România, miercuri, vremea va fi plăcută. Valorile termice, în special cele din timpul zilei, se vor situa peste cele ce sunt obișnuite finalului de lună octombrie. Cerul va fi variabil, iar pe arii restrânse, dimineaţa, dar mai ales noaptea, va fi nebulozitate joasă sau ceaţă. Ar putea să apară și burniţă sau ploi de scurtă durată, neînsemnate cantitativ, cu o probabilitate mai mare în părțile de nord-est şi de est, conform specialiștilor meteo.
Temperaturi ridicate în București
Tot azi, vântul va sufla slab spre moderat, vor exista câteva intensificări în a doua parte a zilei, după prânz în estul şi sud-estul României. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 16 şi 23 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 12 grade, au mai transmis cei de la ANM.
Azi, în București, temperatura maximă va fi de 20 spre 22 de grade Celsius, în timp ce cea minimă va coborî până la 5 - 7 grade. În zona preorășenească mercurul din termometre va indica 3 grade, au mai informat meteorologii.