Legea „meteo”. De ce riști amendă dacă nu-ți pui anvelopele de iarnă acum

Legea „meteo”. De ce riști amendă dacă nu-ți pui anvelopele de iarnă acumcauciucuri / sursa foto: dreamstime.com

Temperaturile au început să scadă, ceea ce ne face să ne întrebăm când trebuie să ne schimbăm anvelopele și să trecem la cele de iarnă.

Anvelopele de iarnă, obligatorii în anotimpul rece

Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care circulați pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, conform Codului Rutier.

”Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, precizează art.102, alin. 1, punctul 28.

Legea „meteo”, capcană. Nu există o dată pentru a schimba anvelopele

Însă nu există o dată calendaristică anume, iar schimbarea anvelopelor depinde exclusiv de condițiile meteo. Totuși, când temperaturile scad sub 7 grade C, performanțele anvelopelor de vară se reduc simțitor. Este recomandat să se monteze anvelope de iarnă începând din luna noiembrie, iar acestea ar trebui păstrate până la sfârșitul lunii martie, mai ales în cazul deplasărilor către zone geografice unde condițiile de iarnă sunt riguroase.

Este foarte important ca anvelopele de iarnă să fie într-o stare foarte bună, deoarece cele cu o uzură accentuată nu vor fi de mare folos în condiții de carosabil înzăpezit sau înghețat.”, se mai precizează în același articol.

ADAC a testat anvelope cu dimensiunile R16 și R17

ADAC (Allgemeiner Deutscher Automobil-Club) a testat 28 de anvelope de iarnă în aceleași condiții și pe același tipuri de automobile. Mașinile de test au fost Volkswagen Golf 8, respectiv Volkswagen T-Roc.

Anvelopele de iarnă sunt marcate cu „M+S”. Ele au simbolul obligatoriu cu un vârf de munte stilizat și un fulg de zăpadă pe lateral și ajută autovehiculele să aibă aderență bună pe zăpadă, gheață și carosabil ud.

ADAC a ales 12 anvelope cu dimensiunea 205/55 R16 91H pentru mașini din clasa compactă (Dacia Logan/Sandero, Volkswagen Golf, Ford Focus, Toyota Corolla, Peugeot 308 etc.).

cauciucuri, test

Anvelope / Sursa Foto: Facebook

Celelalte 16 modele au avut dimensiunea 215/55 R17 98V pentru SUV-uri de clasă compactă/subcompactă (Volkswagen T-Roc, Hyundai Kona, Seat Ateca etc.).

Goodyear UltraGrip Performance 3, câștigător la R16

Cauciucurile au avut de trecut nu mai puțin de 19 teste. Aestea au fost, la rândul lor, împărțite două domenii principale: „Siguranța la volan” și „performanța de mediu”.

Goodyear UltraGrip Performance 3 au câștigat testul pentru anvelopele 215/55 R17 pentru SUV-uri compacte/subcompacte. Pe locul 2 s-a clasat Dunlop Winter Sport 5, iar pe trei, Vredestein Wintrac Pro s.

Continental WinterContact, premimant la R17

Testul făcut ASAC pentru anvelope de iarnă 205/55 R16 pentru mașini din clasa compactă a fost câștigat de Continental WinterContact TS 870, care a stabilit un nou standard pentru siguranța generală a condusului.

Pe locul secund s-a clasat Michelin Alpin, care a primit note bune pentru siguranța la volan și a avut rezultate deosebit de bune în ceea ce privește performanța de mediu.

Revista presei