Vești bune pentru o categorie de pensionari. Un nou protocol

Vești bune pentru o categorie de pensionari. Un nou protocolPensionari. Sursa foto: Pixabay

Casa de Pensii a anunțat că a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, respectiv Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania.

Casa de Pensii, despre cei care vor beneficia de noul protocol

Mai exact, Casa de Pensii a semnat un nou protocol cu asociațiile de români din Germania pentru ca acestora să li se recunoască vechimea în muncă și pentru ca ei să nu își piardă pensia.

Instituția a anunțat că la data de 04.10.2024, au fost semnate un protocol de colaborare cu Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania. Și, de asemenea, un protocolul de colaborare între Casa Națională de Pensii Publice din România și Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania.

Protocoalele au ca scop sprijinirea asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii din România sau din Germania în vederea obținerii sau menținerii în plată a drepturilor de pensie și a altor drepturi bănești acordate de către casele teritoriale de pensii din România.

Bunicuţă, Bunicule, Bunicii, SenioriCasa de Pensii, despre cei care vor beneficia de noul protocol. Sursa foto: Pixabay

Condițiile care trebuie să le îndeplinească beneficiarii

Instituția mai subliniază că în temeiul Protocoalelor menționate, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România sau Germania vor putea apela la birourile locale, de land sau federale ale Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania și ale Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania, pentru:

  • certificarea, pentru conformitate cu originalul, a documentelor de vechime în muncă, emise anterior datei de 01.01.2001, precum și a altor documente necesare acordării drepturilor de pensie din sistemul public de pensii din România;
  • pentru certificarea existenței persoanelor, prin completarea, semnarea și ștampilarea părții B a formularului Certificat de Viață, pentru beneficiarii care au locul de ședere permanentă în Germania/alte state și care li se adresează în acest sens.

Casa de Pensii mai anunță că toate serviciile vor fi gratuite

Potrivit comunicatului emis „colaborarea bilaterală între CNPP și cele două asociații se va realiza și prin punerea la dispoziția persoanelor interesate, a materialelor informative și de documentare elaborate de una din părți sau elaborate în comun de ambele părți, prin organizarea de campanii de informare a asiguraților și beneficiarilor celor două sisteme de pensii, în România și în Germania”.

Mai mult, toate serviciile care fac obiectul Protocoalelor semnate cu asociațiile menționate mai sus vor fi cu titlu gratuit, se arată în comuncat.

Revista presei