Repatriot Summit 2024. Diaspora și antreprenorii din țară, parteneri pentru o Românie prosperă

Repatriot Summit 2024. Diaspora și antreprenorii din țară, parteneri pentru o Românie prosperă Sursa foto Arhiva companiei/ Summit Repatriot

Repatriot Summit 2024 a încheiat patru zile de succes. Evenimentul a reunit peste 300 de antreprenori și personalități din România și diaspora. Aceștia au creat strategii comune pentru a contribui la o Românie mai prosperă și mai aproape de idealurile românilor de pretutindeni.

Cel mai important eveniment anual al Repatriot - Romanian Business Leaders a început pe 3 octombrie la Palatul Parlamentului. Atunci, a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni. În cadrul evenimentului au participat și reprezentanți ai Statului Român. Printre aceștia au fost Președintele Senatului - Nicolae Ciucă, Prim-ministru - Marcel Ciolacu,  Sandra Pralong - Consilier de Stat al Președintelui și Primarul Bucureștiului - Nicușor Dan.

Cetățenii care vor o Românie mai bună

“Sunt poate zeci de mii de români remarcabili care ar merita să fie pe scenă și să fie cunoscuți, reprezentativi pentru românii de pretutindeni și care, împreună cu foarte mulți alții, sunt și inima de rezervă a României, în caz de nevoie. Cred că deja mai mult de o treime din puterea reală a țării locuiește în afara granițelor. Noi trebuie doar să facem o țesătură de încredere, care să ne țină împreună.” a declarat antreprenorul Marius Bostan, inițiatorul Repatriot.

Un alt eveniment special al primei zile a fost și un proiect special generat la unul din summiturile precedente. Acesta a fost conceput special pentru a ajuta la ridicarea competitivității României. Romania Performance Excellence Program stimulează excelența în organizațiile românești. De asemenea, face transfer de know-how din Statele Unite și de la românii cu experiență aflați în poziții de management în toată lumea. Aprecierea și premierea studenților din program și a companiilor românești aplicante a fost făcută de fostul Ambasador al Statelor Unite, Adrian Zuckerman, și de Steven Hoisington - Judecător și examinator al programului Baldrige din Statele Unite.

“Ne dorim o Românie mai bună pentru noi și urmașii noștri, în care românii să revină cu drag ori de câte ori doresc și cei de acasă să nu mai fie forțați să emigreze din motive economice. Pentru asta avem nevoie de organizații performante atât în sectorul public cât și în cel privat. E absolut necesar să stimulăm performanța și calitatea cu ajutorul românilor extraordinari care au rezultate remarcabile peste tot  în lume” a declarat Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier. Acesta este unul din liderii proiectului.

Cum a fost la summitul Repatriot

Desfășurarea Summit Repatriot a continuat la Hotelul Orizont din Predeal. Acolo, în următoarele trei zile au lucrat împreună pentru a găsi noi căi de a conecta românii de pretutindeni cu patria mamă.

Prima zi de dezbateri a fost marcată de intervenții ale antreprenorilor români în paneluri de discuții. Ei au discutat despre refacerea legăturii de încredere dintre diaspora și țară. De asemenea, pe lista discuțiilor s-a aflat și accelerarea și dezvoltarea conectării cu Statele Unite și Europa prin românii plecați. În cadrul summitului nu au fost uitate nici legăturilor trainice de peste Prut.

„Accelerarea dezvoltării legăturilor strategice România-SUA este o necesitate în contextul global actual marcat de războiul din Ucraina. Salutăm eforturile colective ale României, inclusiv ale Repatriot, care ne-au  adus mai aproape de aderarea la Visa Waiver Program, care va facilita mișcarea cetățenilor români și întări legăturile culturale și economice între cele două națiuni. Diaspora română din Statele Unite este conștientă de amenințările actuale la adresa securității. Răspunde printr-o susținere fermă pentru o colaborare militară și de apărare strânsă între România și SUA” a declarat avocata Dana Bucin, Consul Onorific al României în Connecticut, SUA.

Turismul românesc, pe lista subiectelor de la Summit

Dezvoltarea satelor românești și promovarea turismului autentic a fost un capitol important al dezbaterilor Summitului. Au fost prezentate exemple remarcabile din ce s-a reușit până acum și ce va fi făcut în perioada următoare. Inițiativele Antreprenorești - Adoptă un sat și  Roboost, grupate în asociația Țară Faină concretizează eforturile Repatriot din ultimii ani.

“Fie că vorbim de Corbi, Cund, Văleni din Republica Moldova, de Green Village, Vultureni, Ținutul Stejarilor sau alte locuri formidabile din România, partea comună inspirațională este că noi, antreprenorii, arătăm că se poate, dacă avem mentalitatea corespunzătoare și perseverența necesară. Antreprenorii împreună cu profesorii, cu românii remarcabili din diaspora și alți lideri ai societății, pot determina accelerarea dezvoltării României. Hai să facem!” a declarat Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines Group, unul dintre liderii Repatriot.

Contextul perfect pentru noi afaceri și proiecte remarcabile

Interacțiunile valoroase de sâmbătă, momentele speciale petrecute la înălțime la Poiana Secuilor au strâns legăturile. Mai mult au creat contextul pentru noi afaceri și proiecte remarcabile. Acestea vor contribui la prosperitatea românilor și a României în general.

“Mi-aduc clar aminte valul de energie care a cuprins sala acum aproape 10 ani, la summit-ul RBL din februarie 2015. Atunci, Marius Bostan a prezentat propunerea de proiect. Ideea de repatriere prin antreprenoriat avea să câștige un nume – Repatriot - o echipă formidabilă și un start fulminant.  La Summit-ul Repatriot din 2024 m-am simțit din nou ca într-un reactor nuclear, atomii fiind români reuniți din toate colțurile lumii. După zeci de ani de fisiune, continuă fuziunea miraculoasă începută în 2015. Aceasta formă supremă de energie regenerabilă poate deveni resursa cea mai prețioasă pentru viitorul României.” a declarat Sorin Axinte, antreprenor și cofondator RBL

Credem În România s-a auzit și văzut la înălțime, dublat puternic de #NoiFacem.

Summitul Repatriot

La fel ca la fiecare summit al Repatriot, Duminica este o zi specială a manifestării credinței  și destinată pomenirii eroilor și înaintașilor. Acțiunea a fost coordonată  de Radu Predescu, vânător de munte, fost instructor NATO, Militar Veteran, participant la trei misiuni de luptă. A început cu primirea delegaților Repatriot  la Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal. Batalionul este într-o clădire istorică construită de Casa Regală. Aici, a absolvit MS Regele Mihai Liceul Militar. De aici delegația Repatriot a mers la baza militară Dihamul Militar aflată în șaua Diham. Acolo au aprins o candelă la osuarul militarilor români care și-au jertfit viața în primul Război Mondial, în Bătălia de la Predeal din octombrie 1916. În cadrul bătăliei, ei au blocat înaintarea spre București a armatei germane.

Summitul Repatriot a fost la a IX-a ediție. Acesta continuă tradiția Repatriot de a determina românii buni să lucreze împreună pentru dezvoltarea României, prin fructificarea oportunităților de afaceri și ideilor profesioniștilor români de pretutindeni.

Ne puteți urmări și pe Google News