Uzina de „sifonat” bani, numită Patronajul Operelor Sociale. Guvernarea din România, coruptă profund
- Florian Olteanu
- 6 octombrie 2024, 12:59
Uzina de „sifonat” bani numită Patronajul Operelor Sociale. Povestea care îngroapă imaginea „incoruptibilului” Antonescu. Numeroase dovezi istorice atestă că guvernarea Antonescu dincolo de a fi dictatorială și antisemită a fost coruptă în cel mai înalt grad.
Patronajul Operelor Sociale - „Cercul Veturiilor”
Ion Antonescu a decis să își „cloneze” o Casă Militară pe model regal. Soției sale i-a oferit prezidiul Consiliului Patronajului Operelor Sociale. Era o gașcă menită să patroneze acțiuni propagandistice. Maria Mareșal Antonescu (General în perioada septembrie 1940-august 1941) era ajutată de Georgeta Cancicov, scriitoare și soția lui Mihai Cancicov, viitor Ministru al Economiei Naționale din 9 noiembrie 1940 și de așa numitul „Cerc al Veturiilor”, din care făceau parte Veturia Goga, văduva lui Octavian Goga, Veturia Manuilă și Veturia Barbul.
Banii au dispărut în așa zise opere caritabile, dar se știa că Veturiile se dedau la tot felul de inginerii financiare, chiar șantaje și alte practici ilicite pentru a obține bani. Desigur, așa de ochii lumii, Patronajul a înființat spitale, a adus câteva mii de evrei din Transnistria, a mai organizat baluri pentru fonduri destinate orfanilor și văduvelor de război, dar grosul banilor, evident, a ajuns prin alte surse.
Patronajul și manevrele lui Radu Lecca
Patronajul Mariei Mareșal Antonescu „a dat un tun” de 400 milioane lei. Banii erau în fondurile Centralei Evreilor. Radu Lecca coordona acest fond în care evreii plăteau taxe în bani sau chiar metale prețioase pentru a scăpa de internare în Transnistria. Radu Lecca a virat banii fără să îl anunțe pe Antonescu. Antonescu a aflat și i-a ordonat să îl anunțe de atunci înainte dacă mai trimite bani Patronajului.
Să nu uităm că Veturia Goga va trăi chiar și în epoca comunistă, în Castelul de la Ciucea, un palat al iubirii ei cu poetul politician antisemit Octavian Goga. Fiind triplu agent secret, nu se știe ce a făcut cu banii. Mai ales că nu s-a sfiit să ia banii Mariei Antonescu la despărțirea lor, negând ulterior acest fapt. Veturia Goga nu a făcut o zi de închisoare.
Radu Lecca - scapă „la milmetru” de plutonul de execuție
Radu Lecca va scăpa și el „la milimetru” de pedeapsa capitală. Petru Groza personal le-a comutat pedepsele lui Eugen Cristescu și Radu Lecca, înainte de execuție. Eugen Cristescu dăduse lista spionilor britanici care erau în vizorul SSI din România. Radu Lecca, evident, având bani pe mână. Comuniștii aveanu nevoie de bani negri...așa e la război... Radu Lecca a primit ulterior muncă silnică pe viață. Un spor de pedeapsă i-a fost dat pentru „pentru infracțiune la legea devizelor și circulația metalelor prețioase”