Devalizarea Bancorex. Cum explica jaful istoric un fost director al băncii

Devalizarea Bancorex. Cum explica jaful istoric un fost director al bănciiBlocul Bancorex . Sursa foto: Arhiva EVZ

Jaful Bancorex. În primii ani de după căderea regimului comunist, înființarea unor noi bănci a fost considerat  un semn al instaurării capitalismului românesc. În foarte scurt timp, majoritatea acestor instituții financiare s-au dovedit a fi doar un fel de ,,sugative financiare”. Despre unele s-a aflat că aveau în spate anumite servicii secrete. Pe scurt, paguba rezultată în urma acelor falimente s-a ridicat la echivalentul a circa opt miliarde de euro. Între anii 1992 și 1999 , principalele bănci care au participat la acest jaf au fost Credit Bank, Columna Bank, Bankcoop, Dacia Felix, Banca Internațională a Religiilor, Banca Româno-Turcă și altele ceva mai mici.

Istoria Bancorex

A fost înființată în anul 1968. Conform unor informații, niciodată recunoscute oficial, printre primii săi acționari s-au numărat și anumiți capi ai mafiei italiene din anturajul lui Licio Gelli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due. Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. După 1989 s-a aflat că majoritatea tranzacțiilor s-au derulat prin intermediul unor întreprinderi de comerț exterior în cadrul cărora erau angajați ofițeri de securitate ai Direcției de Informații Externe (DIE).

Valuta provenită din OV (operațiunile valutare), dar și din comisioanele aferente acelor tranzacții era depusă în conturi secrete deschise pe numele unor ofițeri DIE.

După 1990, Bancorex și-a păstrat statutul de bancă specializată în tranzacții financiare externe, fiind considerată un fel de „regină” a băncilor din România. Sloganul ei publicitar era „O bancă pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din România postdecembristă s-au derulat prin conturile Bancorex.

Faliment ,,pentru mileniul trei”

Acum, foarte puțină lume mai știe că Bancorex a fost una dintre cele mai importante instituții bancare românești. Prin intermediul ei, câteva decenii la rând, s-au derulat majoritatea operațiunilor de comerț exterior, inclusiv cel cu armament.

Sloganul său publicitar era „O bancă pentru mileniul trei”. Totuși ea n-a mai apucat noul mileniu: a funcționat sub acest nume și slogan doar până în anul 1999, când a fost lichidată din cauza situației financiare deosebit de precare. În cazul său, devalizarea s-a făcut prin acordarea unor credite neperformante, care nu au mai fost recuperate niciodată.

Garanția, o mașină, creditul: o casă

La un moment dat, Dan Pascariu, fost director al băncii a descris acest ,,circuit”: ,,Depunând garanție un televizor, luai credit o mașină. După aceea puneai garanție mașina și luai credit pentru o casă, După aceea puneai în garanție casa și luai credit o fabrică. După aceea fabrica respectivă dispărea sau se închidea și astfel se pierdea orice urmă a banilor.”

Totul s-a încheiat în 1999 când, la solicitarea Băncii Mondiale, România a decis de lichidarea Bancorex. Tot Dan Pascariu a descris modul în care au decurs lucrurile. „Toate acele credite neperformante au fost preluate la datoria publică. Le-am plătit cu toții.” Concret,  ,,falimentul Bancorex a costat 2,4 miliarde de dolari. Adică 7-8 la sută din Produsul Intern Brut al României de la acea vreme. Un calcul simplu arată că, pe fiecare român, gaura Bancorex l-a costat câte 100 de dolari.”

Pedepse de tot râsul

După declanșarea scandalurilor privitoare a falimentele băncilor, majoritatea directorilor acestora au ajuns pe mâna justiției. Dar, pedepsele au semănat mai curând cu o tandră mângâiere pe creștet.

Adunate la un loc, aceste pedepse au totalizat circa 20 de ani de pușcărie. Ceea ce, raportat la cele opt miliarde de euro furate, duc la un rezultat aproape hazliu. Pe atunci, anul de închisoarea ,,valorat” în România, circa 400 milioane de euro. Iar asta în condițiile în care, un hoț care a furat două găini primea tot un

Ne puteți urmări și pe Google News