Câți bani scot profesorii din meditații. S-au dublat veniturile față de anul trecut

Câți bani scot profesorii din meditații. S-au dublat veniturile față de anul trecut Meditații. Sursa foto: Dreamstime.com

Profesorii fac bani frumoși din meditații, chiar dacă noua lege a învățământului preuniversitar și noile norme metodologice ale Ministerul Educației sunt foarte clare cu privire la acest capitol.

Profesorii din Bucureşti, Cluj, Sibiu, în top

Nu mai este un secret faptul că școala românească se confruntă în ultimii ani cu o creștere alarmantă a numărului elevilor care fac meditații în particular cu profesorii pe care îi au la catedră.

În jur de 11.000 de profesori au declarat la ANAF veniturile nete obținute din meditaţii. Suma ajunge la 169 de milioane de lei în 2023. Iar în Bucureşti, Cluj și Sibiu au fost declarate cele mai mari venituri obținute de profesori din această practică.

  • În Bucureşti s-au declarat în jur de 40 de milioane lei,
  • În Sibiu s-au declarat peste 15 milioane lei,
  • Iar în judeţul Cluj, în jur de 14 milioane de lei.

Așadar, s-au dublat veniturile profesorilor din meditaţii pentru anul 2023 faţă de anul precedent. Mai exact, unul din trei elevi face meditații, o frecvență mai mare se poate observa la clasele a VIII-a și a XII-a. Matematica, limba română și limbile străine sunt materiile cele mai solicitate, , conform unui raport întocmint de Societatea Academică din România (SAR) și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Ne puteți urmări și pe Google News

Profesor, Învăţare, Şcoală, PredareProfesorii din Bucureşti, Cluj, Sibiu, în top. Sursa foto: Pixabay

Sumele pot fi și mai mari ținând cont că nu sunt declarate toate veniturile

În top se aflp profesorii din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Timiş și Prahova, potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la Economica.net de la ANAF.

Numărul profesorilor care și-au declarat venituri din meditaţii a crescut cu peste 48% în 2023 faţă de de 2021. Așadar, 11.734 de profesori au declarat la ABNAF că în 2023 au câștigat bani din meditaţii.

Iar 3.136 dintre aceștia au plătit CASS pentru aceste venituri și 1.003 profesori au datorat şi plătit CAS pentru veniturile din meditaţii realizate în 2023.

Veniturile obţinute din meditaţii sunt considerate venituri din activităţi independente pentru care, potrivit legii, persoana respectivă are obligaţia de a completa declaraţia unică la ANAF. Venitul net anual obținut prin meditaţii se poate determina fie pe baza normelor de venit sau în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, scrie economica.net.

Revista presei