Piața auto europeană în declin. Volkswagen se așteaptă la profituri mai mici

Piața auto europeană în declin. Volkswagen se așteaptă la profituri mai mici Fabrică Volkswagen. Sursa foto: Facebook / Volkswagen

Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, se așteaptă că anul 2024 să fie mai prost. Compania și-a redus previziunile anuale pentru a doua oară în ultimele trei luni.

Producătorul auto invocă performanțele scăzute ale diviziei sale de vânzări autoturisme, mult sub estimări. Producătorii auto sunt supuși unor presiuni mai mari din cauza reducerii cererii din China.

Vânzările de autoturisme Volkswagen scade

Producătorul auto german și-a redus previziunile anuale, vineri, pentru a doua oară în ultima perioadă. Oficialii Volkswagen au invocat performanţa mai slabă, sub așteptări, a diviziei de autoturisme. De asemenea, este invocată și degradarea mediului macroeconomic, după cum transmite Reuters.

Producătorii auto din Germania sunt supuşi unei presiuni crescânde din cauza reducerii cererii din China.

Ne puteți urmări și pe Google News

Volkswagen nu este singura companie auto care își reduce perspectivele de profit. La rândul lor, Mercedes-Benz şi BMW şi-au revizuit, tot în scădere, previziunile anuale, la începutul acestei luni.

piata auto

Fabrica auto Sursa foto: Photo 20710564 © Nataliya Hora | Dreamstime.com

Profiturile vor fi mai mici pentru producătorul german

Volkswagen este cel mai mai mare producător de automobile din Europa. În conformitate cu performanțele economice realizate, în cursul acestuia an, compania estimează o marjă de profit de aproximativ 5,6%, la finalul anului. Procentul este în scădere, având în vedere estimările anterioare care indicau 6,5 - 7%. Noua marjă de profit propusă de producătorul auto este sub estimarea LSEG, de 6,5%.

Compania se așteaptă ca vânzările sale să scadă cu 0,7%, până la 320 de miliarde de euro. Aceste obiective au fost revizuite, dat fiind că așteptările inițiale erau de creștere, până la 5%.

Oficialii companiei au declarat că sunt nevoiți să facă aceste revizuiri „în lumina unui mediu de piaţă provocator şi a evoluţiilor care nu au fost la nivelul aşteptărilor iniţiale, în special la mărcile Volkswagen Passenger Cars, Volkswagen Commercial Vehicles şi Tech. Components”.

Volkswagen

Volkswagen. Sursa auto. Facebook/Volkswagen

Volkswagen anunță reduceri de costuri

Gigantul auto face față cu greu crizei de pe piața auto, astfel că a anunțat măsuro pentru reducerea costurilor de producție. Volkswagen analizează mai multe scenarii menite să ducă la realizarea unor economii de câteva miliarde de euro la marca sa principală. Iar analizele iau în considerare inclusiv  nchiderea unor uzine.

Ar fi vorba despre o uzină de ansamblare și una de componente, care funcționează în Germania. Cele două entități sunt considerate „depășite” din punct de vedere tehnic.

Tot pentru a reduce costurile, Volkswagen a anunţat că va pune capăt programului de securitate a locului de muncă care funcționează din anul 1994. Programul este în vigoare până în 2029, dar conducerea producătorului auto spune că nu-l mai poate respecta.

 

Revista presei