Percheziții într-un sat din Prahova. Trei agresori au intrat într-o curte și l-au bătut pe proprietar

Percheziții într-un sat din Prahova. Trei agresori au intrat într-o curte și l-au bătut pe proprietarSursa foto: Poliția Română

Polițiștii au făcut șase percheziții pe raza unei comune din Prahova. Trei bărbați sunt acuzați că au intrat în curtea unui localnic din Sângeru și l-au bătut. Cei trei agresori nu ar fi acționat singuri în acest caz. Astfel, oamenii legii au dus la sediul Poliției șase persoane.

Percheziții într-o comună din Prahova

Cele șase persoane ar fi fost implicate într-un scandal de proporții. Trei dintre ei ar fi decis să intre peste un localnic din comuna Sângeru și să îl lovească. Cei implicați sunt cercetați într-un dosar care vizează ameninţarea, distrugerea lovirea şi alte violenţe.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pun în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Sângeru”, a anunțat Poliția.

Șase persoane, duse la audieri

Conform polițiștilor, scandalul între cele două părți a izbucnit pe 23 septembrie. Conflictul a degenerat, iar trei bărbați au intrat pe proprietatea unui localnic și l-au agresat.

 „În urma unor discuţii în contradictoriu, ar fi izbucnit un conflict spontan. Ulterior, conflictul ar fi escaladat, trei dintre bărbaţi ar fi pătruns în curtea unui imobil fără consimţământul proprietarului, un bărbat, de 38 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic”, mai spun polițiștii.

Percheziții

Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZ

Totodată, agresorii implicați în conflictul din Sângeru au provocat și alte distrugeri pe proprietatea persoanei agresate. Este vorba despre avarierea a trei autovehicule.

Gospodărie din județul Prahova, călcată de hoți. Percheziții pe raza județului Ialomița

De asemenea, polițiștii au făcut percheziții pe raza județului Ialomița. Vizate în acest caz ar fi mai mult persoane implicate într-o spargere, care a avut loc în satul Drăgănești, județul Prahova. Conform sursei, prejudiciul în acest caz ajunge la 10.000 de lei. Furtul a avut loc în luna iulie. Doi bărbați implicați în acest caz au fost duși la sediul Poliției.