Forumul Oraşelor Înfrăţite, o platformă a bunelor practici ale României, pentru Republica Moldova și Ucraina

Forumul Oraşelor Înfrăţite, o platformă a bunelor practici ale României, pentru Republica Moldova și Ucraina Sursa foto: Radio Iași

Azi, la Palatul Culturii, edificiu-simbol al municipiului Iași, a început prima ediție a Forumului Oraşelor Înfrăţite, organizat de Primăria, Consiliul Județean Iași și Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova. La forum se întrunesc peste 50 de primari din România, Republica Moldova şi Ucraina. Timp de două zile, personalități importante ale guvernării centrale și locale ale celor trei state discută mecanisme de aderare cu succes la UE.

Reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională, ministerelor, autorităților locale din România explică prin exemple proprii, pas cu pas, partenerilor din Republica Moldova și Ucraina, ce trebuie făcut în demersurile de a deveni membri cu drepturi depline ai comunității europene. Aceasta deoarece în procesul de aderare, UE ține cont într-o mare măsură de vocile comunității locale.  

Iașul, rol esențial pe frontiera de răsărit a UE

Mihai Chirică, primarul de Iași, a subliniat că Iașul își dovedește din nou rolul esențial pe care îl are pe frontiera de răsărit a UE. „Iașul este garantul calității statutului de membru al fiecărui stat european. Pentru că noi am arătat foarte clar cum ne-am dezvoltat sub auspiciile comunității europene. Cum eram în momentul integrării și cum am ajuns astăzi. Acest fapt s-a datorat, în special. fondurilor pe care le-am atras, a schimbării politicilor în administrația publică și, în general, a racordării statului românesc la noile politici europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Forumul Orașelor Înfrățite este și o platformă prin care vrem să generăm un proces tot mai larg de înfrățire între localitățile din România, cu cele din Republica Moldova și Ucraina. De felul cum vom putea acționa, va depinde viitorul și bunăstarea localităților noastre”, a spus Mihai Chirică.

Noi parteneriate instituționale dintre orașele de pe ambele maluri ale Prutului

„În această primă ediție, forumul sprijină edificarea de noi oportunități de parteneriate instituționale dintre orașele de pe ambele maluri ale Prutului. Activitatea de azi reprezintă un puternic mesaj de susținere a comunităților locale din Republica Moldova și Ucraina, în procesul de aderare la UE.

România a fost avantajată sub aspectul unei pregătiri excelente pentru acest proces a societății și de un climat politic favorabil, în condițiile unor relații comerciale existente. Autoritățile locale din Republica Moldova se află într-o poziție la fel de bună, precum România în anii 2000-2007”, a menționat Lia Anton, una dintre organizatoarele evenimentului.

Crearea unei punţi relaţionale între oraşele participante este una dintre premisele de bază în implementarea proiectelor cu fonduri europene pentru preaderare, precum şi a celor transfrontaliere, susțin organizatorii. Marți, 24 septembrie, Forumul Orașelor Înfrățite va continua, la Primăria Municipiului Iaşi.

Revista presei