Confesiunile lui Nicolae Ciucă, în fața femeilor liberale: Dacă eram în locul soției, n-aş fi stat măritată cu mine
- Antonia Hendrik
- 21 septembrie 2024, 22:51
Nicolae Ciucă a vorbit despre viaţa de familie, sâmbătă, la Şcoala politică a femeilor liberale. Liderul PNL a spus că dacă era în locul soției sale n-ar fi stat atât de mult căsătorită cu el.
Nicolae Ciucă a uimit femeile liberale după ce a dat din casă
Fostul premier a avut „o întâlnire de suflet astăzi, alături de femeile liberale, la Poiana Brașov. Școala Politică a OFL a fost, ca în fiecare an, un eveniment plin de energie”.
Nicolae Ciucă a recunoscut că i-a spus soţiei că, „dacă eu aş fi fost tu, nu aş fi stat măritată cu mine atâta timp”. Liderul PNL a motivat prin faptul că nu a prea fost pe acasă.
Sursa foto: Facebook
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, sâmbătă, la Şcoala politică a femeilor liberale, care este cea mai importantă calitate a soţiei sale şi cum îi arată că o apreciază.
„Vă spun ceea ce i-am spus ei şi am şi declarat public, o să repet: i-am spus că, dacă eu aş fi fost tu, nu aş fi stat măritată cu mine atâta timp. Deoarece nu am prea fost pe acasă”, a mărturisit Nicolae Ciucă.
Sursa foto: Facebook
De ce alege să facă concediile numai în România
Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte, a fost întrebat de femeile liberale de ce alege doar România pentru concediile sale cu familia. Fostul premier a răspund foarte scurt: „Pentru că nu-ţi ajunge o viaţă să o descoperi”.
Nicolae Ciucă a corectat-o pe una dintre participantele la reuniunea de partid, atunci când a spus că limba română este singura care are un cuvântul „dor” și care nu poate fi tradus în alte limbi.
Sursa foto: Facebook
Liderul PNL i-a spus liberalei că şi limba portugheză are un cuvânt similar, „saudade”. În cele două limbi se regăseşte acest cuvânt cu semnificaţie aparte, pornite din suflet, nu din înţelegere”, a explicat Ciucă.
Președintele liberalilor a vorbit şi despre soldaţii români, despre care a spus că „sunt foarte umani, foarte empatici, foarte solidari”. La final fostul premier a fost îndelung aplaudat la reuniunea femeilor liberale, la care au participat peste 400 de membre din toată țara care, au scandat: „Ciucă, preşedinte!”.