România se împrumută prea mult de pe piețele externe. Dacă leul devine mai slab, datoria sufocă

România se împrumută prea mult de pe piețele externe. Dacă leul devine mai slab, datoria sufocăDolari. Sursa foto: Pixabay

România a împrumutat până acum aproximativ cinci miliarde de euro de pe piețele externe. Primul semnal de alarmă este că ritmul de creștere al datoriei e tot mai problematic, avertizează analistul economic Adrian Măniuțiu.

România se împrumută prea mult de pe piețele externe

Adrian Măniuțiu a explicat că era foarte grav dacă România „nu ar fi primit acești bani acum. Vestea bună e că cererea noastră de finanțare, cererea noastră de împrumut, a fost suprofertată de trei ori, deci au fost de trei ori mai mulți bani disponibili pentru cererea noastră”.

Analistul a mai spus că își pune totuși niște semne de întrebare, și anume că „România, în 2024, a depășit deja un împrumut de 35 de miliarde de euro. E mult. 2% din PIB, astfel, 2% din PIB bani din buget curg doar spre a acoperi dobânzile. Iar lumea ar spune „păi, da, e foarte bine, că uite, noi suntem doar la 52% din PIB. Dar atenție, spune analistul, „acum patru ani eram la 35% din PIB”.

Ce trebuie să ne îngrijoreze cel mai mult

Adrian Măniuțiu afirmă că „prima prima chestiune care ar trebui să ne îngrijoreze, este că ritmul de creștere al datoriei e problematic. Ne uităm la Germania 63% Franța 110% din PIB, Italia 137% din PIB etc. țări cu economii puternice, cu o datorie fabuloasă, mult mai mare decât a noastră și mulți se întreabă, parțial, pe drept cuvânt, de ce ne îngrijorează pe noi acest procent.

Pentru că aceste datorii tradiționale în țările occidentale au fost acumulate în timp și au și o altă capacitate de rambursare. Ritmul la noi e unul îngrijorător”.

Teanc, Bani, Finanţa, Valută, CrizăRomânia se împrumut prea mult de pe piețele externe. Sursa foto: Pixabay

Mai mult, expertul trage un semnal de alarmă și spune că „partea proastă este că banii aceștia vin din afară (...). Dincolo de dependența de extern, care poate să exercite o presiune foarte mare asupra dobânzilor din România și să scumpească acești bani în timp considerabil, exercită o foarte mare presiune și asupra leului. Aceste împrumuturi sunt în dolari și în euro. Noi trebuie să dăm înapoi dolari și euro, dar noi aici, în România, avem lei. Asta înseamnă că dacă leul devine mai slab, datoria devine și mai mare.

În România scade și mai mult puterea de cumpărare

Adrian Măniuțiu a mai subliniat că Banca Națională face eforturi mari de a menține leul la acest nivel, undeva în pragul de cinci lei pentru un euro. Dar deja piețele vorbesc despre o supraevaluare de 6% a leului. Iar inflația ne-ar putea ajuta, aparent, dar ne slăbește foarte mult din nou puterea de cumpărare”.

Analistul economic este de părere că „o creștere a deficitului și scăderea ritmului de creștere economică despre care s-a vorbit în aceste zile din nou pun o presiune foarte mare și spuneam de rating-ul de țară.

România, mai spune expertul, „este cred că la ultima poziție sub punctul unde creditele ar deveni mult mai scumpe. Țările care au datorii cu foarte multe procente în spate, sunt țări cu un rating A, deci diferența e foarte mare”.

Afaceri, Euro, Valută, Bani, FinanţaRomânia se împrumut prea mult de pe piețele externe. Sursa foto: Pixabay

România trăiește pe această finanțare a consumului din împrumut

Adrian Măniuțiu spune că „astea sunt problemele noastre, pentru că continuăm să cheltuim valută și pentru importuri, șie că vorbim de mâncare sau orice. România trăiește pe această finanțare a consumului din împrumut. Partea bună este că poți forța un pic deficitul. Deja se negociază un 7,98%.

Până la urmă e o hotărâre politică unde ajunge deficitul, dacă acești bani ajung într-adevăr în zona de investiții. Ce se întâmplă astăzi este că e așa un amestec, nu e foarte clar, ajung toți în investiții, mai acoperim și la pensii, mai rostogolim și într-o altă datorie, iar asta poate să fie foarte nociv pentru o economie pe termen lung, dar dacă banii aceștia într-adevăr creează valoarea adăugată, n-ar trebui să ne temem așa de mult de aceste cinci miliarde împrumutate astăzi și de acest procent de peste 50% datorie publică”, a explicat analistul laAntena 3.