Budapesta, sub ape. Ungaria ridică porți de fier pentru a proteja instituțiile cheie

Budapesta, sub ape. Ungaria ridică porți de fier pentru a proteja instituțiile cheieBudapesta. Sursa foto: Facebook/ Karácsony Gergely

Nivelul Dunării a crescut cu 15 centimetri față de ziua anterioară în Budapesta, iar specialiștii se tem că debitul fluviului se va dubla în zilele următoare. Drept urmare, Guvern maghiar a intrat într-o ședință de urgență, unde se vor stabili măsurile ce trebuie luate.

Viktor Orban a mobilizat armata pe străzile Capitalei, unde mii de soldați construiesc diguri din saci de nisip.

Metroul din Budapesta, închis din cauza apei

Începând de vineri, mai multe stații de metrou vor fi închise, iar aproape 10.000 de muncitori și 15.000 de voluntari lucrează neîntrerupt pentru a ridica aceste diguri.

Într-un videoclip postat pe pagina oficială de Instagram a Parlamentului, Gábor Horváth, maistru mecanic al Oficiului Parlamentului, a anunțat că două porți metalice de protecție au fost instalate pentru a apăra instituția împotriva inundațiilor.

Conform acestuia, porțile au fost realizate în 2013, odată cu construcția garajului subteran și a centrului de vizitatori.

Ambele porți sunt fabricate din fier, una având 8,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime, iar cealaltă măsurând 5,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime.

Măsuri suplimentare pentru a proteja Parlamentul

Gábor Horváth a adăugat că porțile au fost montate pe role și apoi fixate pe o structură de etanșare din cauciuc, pentru a împiedica trecerea apei prin ele.

Poarta secundară situată în spatele lor este o construcție din aluminiu destinată să oprească apa în cazul unei infiltrații accidentale. În plus, dacă este necesar, pot fi instalate pompe între cele două porți, a explicat el.

Conform spuselor maistrului, porțile nu au fost testate în condiții reale, însă pompierii le-au verificat deja cu apă sub presiune, potrivit antena3.ro.

Parlament Budapesta

Parlament Budapesta. Sursa foto: Facebook/ Karácsony Gergely

Primarul din Budapesta se așteaptă la ce e mai greu

Primarul Budapestei a anunțat pe Facebook că orașul este pregătit pentru un val de inundații, însă provocările abia acum încep.

Au fost instalate baraje temporare pe linia principală de apărare, atingând înălțimi de până la 9 metri în zonele necesare. De asemenea, s-au efectuat întăriri suplimentare ale structurilor de protecție pentru a crește nivelul de siguranță.