Criza rachetelor din Cuba și implicarea sovietică. O privire asupra tensiunilor globale din 1962

Cuba. Sursa foto: gabrielmbulla/ Pixabay

În contextul Războiului Rece, Tratatul de la Varșovia a reprezentat una dintre cele mai importante alianțe politico-militare din Europa. Deși aparent limitat la continentul european, tratatul a avut implicații mult mai largi. Liderul său, Uniunea Sovietică, o superputere globală, și-a proiectat interesele economice, ideologice și militare dincolo de granițele Europei. Astfel, ambițiile Moscovei s-au extins către Asia.

În cartea „La est de Cortina de Fier”, Corneliu Filip aduce în atenția cititorilor criza rachetelor din Cuba, un moment crucial al Războiului Rece. În acest context, este prezentată și implicarea Uniunii Sovietice.

Criza rachetelor din Cuba

În debutul acestui capitol, autorul menționează: ”Chiar în aceeaşi perioadă URSS s-a implicat şi pe continentul nord-american, mai precis în Cuba, ajungându-se la o stare de maximă încordare cu marea sa rivală, SUA. Criza rachetelor sovietice din Cuba, descoperite în toamna lui 1962 de către americani, a reprezentat un moment de maximă tensiune în perioada războiului rece, când lumea s-a găsit la un pas de un nou război mondial, dar care acum însemna o confruntare nucleară, autodistrugătoare pentru planeta noastră. Aşa cum arată documente de arhivă şi în relatări memorialistice, atunci cele două superputeri au fost dispuse să-şi atragă aliaţii din cele două blocuri militare în confruntarea lor de putere şi orgolii.”

În perioada Războiului Rece, s-a ajuns la un bipolarism între țări: „În perioada postbelică, a războiului rece, faptul că pe scena politică internaţională îşi disputau întâietatea cele două superputeri, bazate pe ideologiile a două sisteme social politice şi economice antagoniste: capitalist şi socialist, s-a ajuns la un bipolarism, din care o parte din ţări, în special foste colonii, au căutat să iasă, iniţiind o a treia cale – nealinierea. Totuşi în situaţii conflictuale deschise ele trebuiau să opteze.

Dușurile zilnice pot face mai mult rău. Greșelile pe care le facem, explicate de un medic

Valea Oltului, închisă din nou. Anunț de ultimă oră

Şi acţionau ca în cazul unor familii destrămate. Copilul certat ori pedepsit de un părinte, automat caută sprijin la celălalt, care îl primeşte spre a-i demonstra celuilalt gradul său superior de înţelegere. Se dă ca exemplu în acest sens cazul statului insular Cuba, care iniţial, pentru statele membre ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv URSS, în momentul constituirii, 1959, era o ţară de care mulţi nici nu auziseră, dar-mi-te să-şi mobilizeze forţele armate spre a apăra Cuba.”

De la dictatura lui Batista la revoluția lui Castro

La vremea aceea, insula Cuba era un teritoriu despre care oamenii aveau puține cunoștințe. În carte, Corneliu Filip precizează: „Despre insula Cuba se ştia prea puţin atunci. Era considerată ca un teritoriu, una din acele insule din preajma ţărmurilor Americii descoperite de Columb şi administrate de spanioli. Locul lor l-au luat americanii, chiar dacă în 1898 i s-a recunoscut independenţa în urma unui sângeros război, cu intervenţia directă a armatei americane, care până în 1902 a condus-o printr-un guvernator. De atunci datează şi acordul prin care armata SUA şi-a instalat baza militară maritimă de la Guantanamo (1903).”

El continuă: „A urmat o perioadă de instabilitate, specifică mai tuturor regimurilor politice central-americane. În 1952, printr-o lovitură de stat militară, generalul Fulgencio Batista y Zaldivar a instituit un regim dictatorial, corupt şi violent. Deşi exista un partid comunist încă din 1926, totuşi lupta contra dictaturii a fost dusă de alte organizaţii politice de stânga, în frunte cu „Mişcarea de la 26 Iulie” (când s-a produs asaltul cazărmii Moncada, în 1953, de un grup de 165 de tineri, între care şi viitorul lider „maximo”, Fidel Castro Ruz (fiul unui plantator spaniol, conceput cu o servitoare cu care apoi se va căsători oficial). El a studiat ştiinţele juridice la Universitatea din Havana, apoi a peregrinat prin câteva state latino-americane).

La 1 ianuarie 1959 dictatorul Batista a fugit din ţară. În Havana au intrat triumfătoare forţele revoluţionare (conduse de Ernesto Che Guevara, alt lider, argentinian de origine). În 7 februarie, acelaşi an, se revine la Constituţia din 1940. Pe 16 februarie, Fidel Castro formează un guvern provizoriu.”

Dacă sunteți curioși și vreți să aflați mai multe despre acest subiect, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro