Nicolae Ciucă, câți bani a câștigat. Poți face avere ca militar?

Nicolae Ciucă. Sursa foto: Facebook

Nicolae Ciucă a scris în noua sa carte despre bani și modul în care și-a gestionat resursele financiare de-a lungul carierei sale. Am căutat un fragment care să fie cât mai interesant.

Într-un fragment autobiografic din cartea sa “În Slujba Țării”, Ciucă a subliniat că viața sa nu a fost niciodată marcată de acumularea de bogăție. Cariera militară pe care a urmat-o nu i-a oferit oportunități de îmbogățire, ci de asumare a responsabilităților față de familie și de țară. „Nu am fost înclinat niciodată spre dobândirea de avuție. Am câștigat atât cât să-mi pot întreține familia și să-mi trimit copilul la școală”, a mărturisit Nicolae Ciucă, referindu-se la traiul modest pe care l-a avut de-a lungul anilor.

Acesta a explicat că veniturile sale s-au bazat exclusiv pe salariu, chiar și în perioadele în care a participat la misiuni internaționale. Precizând că „a fost greu să adun atâția bani încât să-mi pot cumpăra o locuință nouă.” Bunurile pe care le-a achiziționat, inclusiv casa de la Craiova și automobilul, au fost cumpărate în rate sau prin credite. În final, familia sa a reușit să achiziționeze un teren și să construiască o locuință în afara Bucureștiului, în 2016, care a devenit reședința lor permanentă.

Nicolae Ciucă despre ce înseamnă să fii militar

În ceea ce privește gestionarea datoriilor, Ciucă a recunoscut că „mereu am avut mai mult de dat decât de luat”. Indicând faptul că datoriile au fost o constantă în viața sa, însă au fost gestionate cu responsabilitate. Acesta a subliniat că nu a moștenit bani și nici nu a beneficiat de ajutor extern financiar, sugerând o viață trăită din propriile resurse și economii limitate.

Stațiune din România, asemănată cu Roma. Tradițiile străvechi au fost păstrate cu grijă în zonă

MAE, protest oficial față de Rusia, pentru încălcarea spațiului aerian. Informare către NATO

Nicolae Ciucă a scris și despre statutul ofițerului în România contemporană, afirmând că „milităria nu este un lux și nici nu poate întreține luxul”. Acesta a făcut o comparație între imaginea ofițerului din perioadele trecute, care se bucura de un anumit statut social și material, și realitatea actuală, în care veniturile unui ofițer ajung doar pentru a acoperi cheltuielile cotidiene.

Fragment din carte

“Când trăiești doar din salariu, e destul de greu să aduni atâția bani încât să-ți poți cumpăra o locuință nouă. Chiar și socotind salariile mai mari pe care le-am primit în misiuni, nu reușisem să punem mare lucru deoparte.

Toate bunurile pe care le dobândisem, casa de la Craiova, automobilul Cielo și apoi Toyota, fuseseră achiziționate în rate. Așa încât cu prețul obținut pe casa din Craiova, micile economii și un credit, am cumpărat un teren în satul Dumbrăveni, din comuna Bălotești. Casa am reușit s-o terminăm în decembrie 2016, de atunci ea a rămas reședința noastră și așa va fi până la sfârșit.

N-am fost înclinat niciodată spre dobândirea de avuție. Am câștigat atât cât să-mi pot întreține familia și trimite copilul la școală. Am urmat pilda tatălui meu, care dintr-o leafă de subofițer și-a ținut soția și doi copii. De cei care ar predilecție pentru partea materială a existenței și și-ar fi dorit să nu aleagă cariera militară. Ca ofițer, dacă respecți statutul moralei militare și aperi onoarea Armatei, nu ai cum să te îmbogățești. Militaria nu e un lux și nici nu poate întreține luxul. E drept că, pe vremuri, statutul de ofițer presupunea o anumită stare materială. Dar imaginea ofițerului din vremea lui Tolstoi, reprezentant al cercurilor nobiliare, sau a balurilor de la Cercul Militar, din perioada interbelică, aparține bibliotecilor. Nu numai că veniturile mele nu au depășit decât cu puțin cheltuielile, cât să nu aștept cu teamă sosirea facturilor, dar nici n-am avut noroc să moștenesc vreo mătușă din America. În relația mea cu băncile e așa cum arată declarația de avere: mereu am avut mai mult de dat decât de luat.

Am moștenit de la ai mei, împreună cu temperamentul oltenesc, mai ales amintiri, bucuria de a mă reîntoarce pe locurile unei copilării frumoase. Le mulțumesc pentru tot ce ne-au dăruit, pentru că m-au educat așa cum au știut ei mai bine, să fiu un om cumsecade, și asta e moștenirea cea mai de preț, pe care am dus-o mai departe”, scrie în cartea sa.