Vizita lui Abdel Fattah al-Sissi în Turcia. O nouă eră

Vizita lui Abdel Fattah al-Sissi în Turcia. O nouă eră

Vizita președintelui egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, în Turcia este așteptată de mult timp. A fost însă amânată din cauza relațiilor reci dintre cele două țări. Vizita va avea efecte importante...

Vizita lui Abdel Fattah al-Sissi în Turcia, într-un moment cu relații foarte reci

Relațiile dintre Turcia și Egipt au fost importante în orice condiții și context. Din acest motiv, oricum ar fi evoluția acestor relații, pozitivă sau negativă, ele vor avea efecte nu doar din punct de vedere bilateral ci și multilateral.

Dat fiind că Egiptul are o poziție vitală din punct de vedere strategic pentru Orientul Mijlociu, Mediterana de est, Africa de nord și, în general, pentru lumea arabă și islamică, această țară s-a aflat mereu în centrul de interes al puterilor regionale și globale. În mod special, vecinătatea cu Israelul și Palestina și conflictul cu Israelul expune Egiptul unor influențe și presiuni externe puternice. Acestea vulnerabilizează uneori țara în fața unor schimbări majore.

Egiptul este una dintre țările care au fost cel mai grav afectate de dezastrul cunoscut sub numele de Primăvara Arabă. Structura politică și administrativă actuală a Egiptului este unică și nu se va schimba pentru o perioadă lungă de timp. Iar Egiptul, în pofida dificultăților cu care se confruntă, este o țară care nu are rețineri în a-și afirma capacitatea politică și militară cu scopul de a-și proteja și consolida autoritatea în regiune. De exemplu, cu orice ocazie își susține nemulțumirea referitoare la prezența Turciei în Libia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oportunități pentru Turcia și Egipt

În fond, există numeroase oportunități care pot menține Turcia și Egiptul într-o cooperare strânsă și avansată. Cu toate acestea, intervenția puterilor regionale și globale are un efect restrictiv asupra capacității Egiptului de a-și concepe politica externă în funcție de propriile interese naționale.

În 2012, Egiptul a organizat alegeri cu adevărat libere pentru prima dată în istoria sa și a instaurat un guvern care a avut sprijinul poporului... Cu toate acestea, guvernul a rezistat doar un an... Acest lucru a dus la deteriorarea gravă a relațiilor Turcia-Egipt.

De fapt a fost vorba de răsturnarea președintelui Morsi printr-o lovitură de stat militară condusă de însuși Sissi. Modul în care a avut loc această lovitură de stat a fost urmărit îndeaproape de întreaga lume prin intermediul transmisiunilor de televiziune în direct. După lovitura de stat militară care a răsturnat regimul regal în 1952, Egiptul s-a aflat sub conducerea unei puteri autoritare.

Probleme economice pentru al-Sissi

Odată cu înființarea statului Israel în 1948, consecințele grave ale războaielor arabo-israeliene din 1967 și 1973 au înrădăcinat conducerea militară în această țară. Nu doar administraţia ci și economia egipteană a intrat în mare măsură sub tutelă militară. Cu o populație de 111 milioane de locuitori, Egiptul este a 14-a țară ca mărime din lume și a 3-a cea mai mare țară din Africa.

Dar nu este ușor să hrănești această populație uriașă într-o țară precum Egiptul, unde 95% din teren este deșert şi 97% din populație trăiește pe malul râului Nil.

Economia țării nu a fost niciodată ferită de dificultăți. Turismul, una dintre sursele importante de venit, a suferit mari pierderi din cauza actelor teroriste care au avut loc în ultimii ani. Egiptul trebuie să hrănească o armată mare din cauza condițiilor militare și a amenințărilor cu care se confruntă. Prin urmare, cheltuielile de apărare au și ele un loc foarte important...

Cu toate acestea, Egiptul are multe avantaje și deţine a treia economie ca mărime din Africa. Sursa vieții în Egipt este râul Nil. Egiptul, care îşi trage partea leului din apele Nilului, se confruntă în prezent cu o problemă uriașă, existentă și în Sudan.

Piramidele din Egipt

Egipt / Sursa foto: Pixabay

Egiptul, afectat de un baraj din Etiopia

Din cauză că Etiopia, de unde provin trei sferturi din apele râului Nil, a construit barajul Renaissance la sugestia și cu stimulentele de lungă durată israeliene și americane. Acest baraj va continua să cauzeze probleme complicate între cursul inferior din Sudan și Egipt și cursul superior din Etiopia.

Revenind la vizita lui Sissi, aceasta este importantă atât în contextul prezentat mai sus cât şi din prisma faptului că are loc într-un moment în care criza din Gaza a ajuns la apogeu. Egiptul s-a aflat mereu în prim plan în problema palestiniană.

În cursul discuţiilor pe care le-au avut cei doi preşedinţi, principalul subiect abordat a fost situaţia dezastruoasă din Gaza. În cadrul încercărilor de a găsi o soluţie pentru Gaza, în particular, şi pentru problema palestiniană, în general, eforturile comune Turcia - Egipt vor produce fără îndoială rezultate importante.

Abdel Fattah al-Sissi și Recep Erdogan, aliați în problema palestinienilor

Speranța noastră este că, prin eforturile comune şi ale altor țări islamice, pe lângă Turcia și Egipt, se va găsi o alinare pentru suferința poporului palestinian. De altfel, ieri Sissi a atras atenția asupra importanţei colaborării în acest domeniu...

Pentru a aminti pe scurt, înainte de ruperea relațiilor din 2013, a existat o cooperare economică extinsă între Turcia și Egipt. În ciuda crizei, această cooperare a continuat. Fără îndoială, cele 17 acorduri semnate ieri între Turcia și Egipt vor produce noi rezultate importante în domeniul economic în perioada următoare.

Revitalizarea Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt Turcia-Egipt și, așa cum a declarat președintele Erdoğan, promovarea dialogului la cel mai înalt nivel sunt foarte importante. Sperăm că această atmosferă va continua...

(Autor İsmail Kapan, Turkiye Gazetesi; Traducerea: Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Revista presei
Pași în gol. Volumul 2