Război în Ucraina, ziua 924. Operațiunea din Kursk, un secret bine păstrat

Război în Ucraina, ziua 924. Operațiunea din Kursk, un secret bine păstrat Kursk. Sursa foto: Platforma X

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a  anunțat  că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriile ruseşti pe care le-a cucerit în urma incursiunii surpriză de luna trecută în Kursk, încercând astfel să îl forţeze pe preşedintele Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor.

„Pentru moment, avem nevoie de el (de teritoriul cucerit - n.r.). Nu avem nevoie de teritoriul lor. Nu vrem să aducem acolo modul nostru de viaţă ucrainean”, a precizat el. Dar Ucraina va „păstra” teritoriul, deoarece acesta face parte integrantă din „planul său de victorie” pentru a pune capăt războiului, a declarat Zelenski”, a declarat preşedintele ucraianean pentru NBC News într-un interviu exclusiv, primul de când Kievul a preluat controlul a circa 1.300 de km pătraţi de teritoriu rusesc. Zelenski a mai adăugat că va prezenta propunerea sa partenerilor internaţionali, în primul rând Statele Unite.

Război în Ucraina. Volodimir Zelenski: Succesul este foarte aproape de surpriză

Joe Biden și Volodimir Zelenski

Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Pentru moment, avem nevoie de el”, a spus el despre teritoriul pe care Ucraina îl deţine acum în Rusia, refuzând să spună dacă Ucraina intenţionează să încerce să preia şi mai mult teritoriu rusesc. „Nu vă voi spune, îmi pare rău. Nu pot vorbi despre asta. Este ca la începutul operaţiunii noastre, aceasta, Kursk”, a spus el. „Cu tot respectul, nu pot vorbi despre asta, cred că succesul este foarte aproape de surpriză”, a declarat el.

Trupele ucrainene au pătruns în regiunea Kursk de la graniţa cu Rusia în urmă cu aproape o lună, în cadrul unei operaţiuni secrete care a dat peste cap statu quo-ul conflictului, vechi de doi ani şi jumătate. Kievul susţine acum că controlează aproape 1.300 de kilometri pătraţi de teritoriu rusesc şi a luat sute de prizonieri de război ruşi. Iniţial învăluită în secret, operaţiunea Kursk a fost o surpriză pentru aliaţii Ucrainei, inclusiv pentru SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Operațiunea din Kursk. Nicio Biden n-a știut

Zelenski a confirmat pentru NBC News că administraţia Biden nu era la curent cu operaţiunea şi că aceasta a fost păstrată ca un secret bine păzit chiar şi în interiorul Ucrainei.

Washingtonul a declarat în repetate rânduri că nu a ştiut de planurile Kievului pentru Kursk.

„Da, nu am informat pe nimeni. Şi nu este vorba de lipsă de încredere”, a declarat Zelenski. Contraofensiva Kievului din vara trecută a eşuat în multe privinţe din cauza modului în care a fost anunţată şi despre care s-a tot vorbit, oferindu-le ruşilor timp să se pregătească, a argumentat preşedintele ucrainean.

 

 

 

Revista presei
Teatrul vârstelor